Se introduc filtre de poliție la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Credincioșii din alte județe, întorși din drum
Gata cu imaginile cu mii de pelerini la coadă la moaştele Sfintei Parascheva din Iaşi. Pandemia modifică tradiţia, iar azi a fost ultima zi în care au fost primiţi pelerinii care nu au domiciliul în municipiul Iaşi. De mâine, poliţia va face filtre ca să se evite aglomeraţia în oraş. Cât priveşte racla cu moaşte, pelerinii nu o vor mai putea atinge.
- Pelerinajul de Sfânta Parascheva se desfășoară în condiții stricte
- Polițiștii vor verifica accesul credincioșilor
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19
Ca la bancă. În curtea Mitropoliei din Iaşi se va intra zilele acestea doar cu buletinul. De la miezul nopții și până pe data de 15 octombrie inclusiv de porți nu mai trec decât cei care prezintă buletinul și pot dovedi faptul că locuiesc in municipiul Iași. Ceilalți, care vin din alte județe ale țării sau din alte localități din județul Iași, vor fi întorși din drum de la poartă.
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru credincioşi, mai ales că mulţi dintre ei fac acest pelerinaj an de an.
De altfel, nici racla cu moaştele Sfintei Parascheva nu va fi accesibilă pentru credincioşi. Oamenii nu au mai fost lăsaţi nici să împodobească baldachinul cu flori, cum era tradiţia, iar intrarea în oraş va fi şi ea atent supravegheată.
Ovidiu Mihăiuc, consilier Prefectura Iași: La intrarea în județul Iași vor fi filtre pentru a preîntâmpina o supraaglomerare în Iași cu ocazia hramului.
Nu doar pelerinii sunt supăraţi din cauza noilor restricţii.
Constantin Sturzu, Mitropolia Moldovei: Este o decizie care aduce atingere unui adevăr fundamental de credinţă şi anume că sfintele moaşte sunt izvor de binefacere, de vindecare, de mângâiere, şi în niciun caz nu se pot îmbolnăvi sau să păţească ceva rău, dacă se atinge de sfintele moaşte.
De cealaltă parte, specialiştii în sănătate publică spun că o astfel de aglomerare, cum se întâmplă mereu la pelerinaje, nu ar face decât să se transforme în focar de covid 19. Racla cu moaștele Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasa mâine dimineață așa cum era anunțat inițial. Mitropolia a anunţat că va ţine totuşi o procesiune duminică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰