Video Firma de gaze, acuzată de ruperea sigiliul la blocul din Rahova. Victimele, identificate după ADN
Blocul din Rahova distrus de explozie va fi cel mai probabil dărâmat. Este recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcţii în urma unei expertize care a stabilit că aceasta e varianta mai ieftină şi mai rapidă. Deocamdată, va începe demolarea controlată a etajelor 5-8. De săptămâna viitoare vor începe lucrările de înlăturare a elementelor instabile: balcoane, pereţi, planşee. Între timp, au venit şi rezultatele testelor ADN ale victimelor neidentificate. Anchetatorii au acum certitudinea că avocata dată dispărută de familie şi soţia bărbatului transferat în Austria au murit în deflagraţia de vineri.
După ce au analizat blocul avariat de pe strada Vicina, cinci ingineri ai Inspectoratului de Stat în Construcţii au întocmit un raport care spune clar că utilizarea în continuare a clădirii nu este posibilă, deoarece prezintă risc major de prăbuşire.
"La etajele 4, 5 6 şi 7 pe care le vedeţi distruse în urma deflagraţiei, inspectorii ISC au găsit avarii grave la elementele de structură aşa că au impus interzicerea accesului în bloc, dar şi pe o rază de 30 de metri în jurul acestuia. Soluţia propusă de inspectori este ca întreaga scară de bloc să fie demolată şi construită una nouă de la zero. Mai ales că lucrările de consolidare ar costa mai mult", a transmis reporterul Observator Andreea Milea.
"Se vor dezafecta toate elementele cu risc de desprindere şi etajele care sunt în pericol iminent de desprindere. De asemenea, se vor popi interioarele apartamentelor etajelor care vor rămâne în picioare", susţine Răzvan Munteanu, director AMCCRS.
O procedură deloc uşoară şi care ar dura cel puţin două luni.
"Un excavator de mare tonaj, echipament cu un braţ foarte lung ce ajunge până la 28 de metri în vârful căruia se montează o foarfecă hidraulică cu care practic clădirea se macină din partea superioară către partea inferioară puţin câte puţin", spune Dana Ioanițescu, inginer firma Apolodor.
Între timp, testele ADN au confirmat decesele. Este vorba despre Vasilica Enache, o avocată de 65 de ani, dată iniţial dispărută de familie, care locuia la etajul 5 şi de soţia bărbatului rănit şi transferat la spitalul din Graz. Cuplul deţinea un apartament de la etajul 6.
Poliţiştii au avut maraton de audieri
Administratora blocului, cea care ar fi refuzat încheierea unui contract de verificare cu o firmă autorizată, dă vina pe angajaţii societăţii că au rupt sigiliul.
Reporter: De ce aţi fost chemată astăzi aici la Parchet?
Administratore: Nu ştiu. Nu cunosc nimic.
Reporter: Ce s-a întâmplat atunci? Cine a rupt sigiliul?
Administratore: Nu l-a rupt... Oricum nu l-am rupt noi.
Reporter: Dar cine l-a rupt? L-au rupt cei de la Distrigaz?
Administratore: Cei de la firmă.
Reporter: Dar de ce?
Administratore: Nu ştiu. Întrebaţi-i pe ei.
Reporter: Se simţea miros de gaze aşa cum spun locatarii?
Administratore: Foarte puternic. Foarte puternic. Noi am oprit gazele. Noi din data de 16.10, la ora 7.
Unii locatari susţin varianta, ba chiar acuză firma că ar fi pornit gazele sistate.
Reporter: Cine credeţi dumneavoastră că e de vină pentru ce s-a întâmplat?
Locatar: Cei doi băieţi care au venit şi au rupt sigiliul, de la firma respectivă, acreditată de Distrigaz.
Reporter: Şi cine a deschis gazul?
Locatar: Ei au deschis, de la firma respectivă, băieţii ăştia doi.
"Acel robinet, acolo, nu poate şi nu are acces oricine să umble, să-l deschidă. Un locatar nu are acea cheie care să poată să deschidă robinetul acela", spune un alt locatar.
Reprezentanţii societăţii neagă totul.
"Nu existau senzori de gaz. Noi nu puteam să ştim ce este acolo fără să se facă o revizie. Noi doar am constatat că nu exista minimul necesar obligatoriu ca instalaţia să fie în parametri", a transmis un reprezentant al firmei de gaze.
Apartamentele din scara opusă celei în care a avut loc deflagraţia sunt şi ele avariate, dar pot fi reabilitate. Pe Nelu explozia l-a prins în locuinţa aflată la 40 de metri distanţă de zona zero a tragediei.
"Am sărit în aer cu apartamentul. Nu mai ştiam... mă pusesem decât în pat, vă daţi seama. Geamurile în cap, perdele, televizoare căzute, praf. Nu mai vedeam nimic", mărturiseşte Nelu Brad, locatar afectat de explozie.
82 de oameni sunt cazaţi în hoteluri
Autorităţile vor oferi fiecărei persoane câte 1.500 de lei pentru a se putea descurca până la finalizarea expertizei. Atunci, cu acordul pompierilor, se vor putea întoarce pentru ultima oară în apartamentele lor pentru recuperarea banilor şi documentelor esenţiale.
Raportul ISC mai arată şi o crăpătură a unui stâlp de beton armat al Liceului Teoretic Dimitrie Bolintineanua, situat la 10 metri distanţă. Elevii sunt în online săptămâna viitoare şi în vacanţă peste două săptămâni, timp în care autorităţile vor lucra la remedierea distrugerilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰