Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Floriile au fost sărbătorite cu restricții de creștinii catolici. Papa Francisc, cu gândul la cei afectați de pandemie

Credincioşii catolici din toată lumea sărbătoresc astăzi Floriile, cu aproape o lună înaintea ortodocşilor. O celebrare care aminteşte de intrarea lui Iisus în Ierusalim şi care, şi anul acesta, vine cu reguli stricte.

de Redactia Observator

la 28.03.2021 , 22:32

  • De la Vatican, Suveranului Pontif a transmis un gând pentru toţi cei afectaţi de pandemie

Doar câteva zeci de credincioşi au putut intra la slujba de Florii din interiorul Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Şi la fel de puţini au fost şi afară, în curte. În bisericile din toată țară slujbele au început mai devreme și se repetă pe tot parcursul zilei tocmai pentru a evita aglomerarea credincioșilor. Chiar și așa, mulți dintre ei au ales să stea afară și să urmărească ceremoniile de pe ecrane.

În mod tradiţional, în Duminica Floriilor, Arhiepiscopia Romano-Catolică organiza o procesiune pe străzile Bucureştiului. Pentru a doua oară consecutiv, nu a putut fi organizată, din cauza pandemiei.  

Tarciziu Serban, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti: Vrem că și în acest an sărbătoarea Floriilor să aibă solemnitatea cu care suntem obișnuiți. Vrem măcar prin textele, prin rugăciunile, prin ceremonii să aducem din nou în sufletele oamenilor această bucurie a trăirii. 

Vezi și

Duminica Floriilor, o zi încărcată de simbolism

Pe acelaşi subiect

Duminica Floriilor evocă momntul intrării lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic şi măslin. Tradiţia este respectată şi astăzi, însă credincioşii aduc crengi de salcie pe care, după sfinţire, le iau acasă. Un obicei păstrat şi de cuplul prezidenţial, care a sărbătorit la biserica romano-catolică din Sibiu. După slujbă, preşedintele Klaus Iohannis s-a oprit să stea de vorbă cu câteva doamne.

O slujbă cu peste o sută de participanţi a fost oficiată şi la catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc. Sfințirea crenguţelor a avut loc atât în interiorul bisericii, cât şi afară, tocmai pentru ca oamenii să păstreze distanțarea fizică.

Guia Laurian Hugo, preot: În mâna lor să aibă aceste crenguțe de flori, crenguțe care simbolizează faptele bune, faptele care se nasc din dragoste față de Dumnezeu și față de semenii noștri.

Floriile au fost prilej de emoţii mari pentru tinerii de 14 ani din Târgu Mureş, care au primit astăzi confirmarea. După botez, este al doilea eveniment important din viaţa lor duhovnicească.

Sărbătoare umbrită de pandemia de coronavirus

La Ierusalim, a fost o sărbătoare cu un număr limitat de credincioşi, majoritatea oameni ai bisericii. Liturghia a fost oficiată de patriarhul latin al Orașului Sfânt în Biserica Sfântului Mormânt. 

Şi la Vatican slujba de Florii a fost marcată de restricţiile impuse de pandemie. Altădată plină de pelerini, Piaţa Sfântului Petru a rămas goală, iar la liturghia oficiată de Papa Francisc în bazilica vaticană, au fost lăsaţi să intre un număr limitat de participanţi.  

Gândul Suveranului Pontif a fost la toţi cei afectaţi de pandemie. 

Papa Francisc: Pentru al doilea an, trăim într-un context al pandemiei. Anul trecut eram mult mai supăraţi. Anul acesta suntem mult mai încercaţi, iar criza economică s-a înrăutăţit.   

În lume sunt 1,3 miliarde de catolici, cel mai mare grup religios.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Floriile au fost sărbătorite cu restricții de creștinii catolici. Papa Francisc, cu gândul la cei afectați de pandemie