Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fragmentul metalic găsit pe plaja din Venus aparține unei rachete rusești de tipul Kh-22, care poate atinge 5.000 km/h

Războiul de la graniţă ne alarmează din nou. Radarele armatei au identificat, azi-noapte, drone care se apropiau de graniţa noastră. Localnicii din Tulcea au fost sfătuiţi să se ascundă în adăposturi sau beciuri. Panică şi pe litoral. Un fragment de rachetă, cu înscrisuri ruseşti pe el, a fost adus de valuri pe o plajă din staţiunea Venus. 

de Cristi Popovici

la 23.08.2024 , 19:23

Poliţiştii, pirotehnişti de la SRI şi pompierii au izolat imediat zona şi i-au îndepărtat pe turişti până la o distanţă de siguranţă. Oamenii de pe plajă au văzut pe obiectul suspect litere din alfabetul folosit în Rusia - au bănuit că este un proiectil care provine din războiul din Ucraina. 

"Era destul de plină plaja... Turişti speriaţi care au crezut că este o bombă. Am sesizat că în largul mării este un obiect străin, ceva cilindric care plutea. L-am tras la mal pentru a nu lovi alte ambarcaţiuni", a declarat persoana care a găsit fragmentul.

"Am constatat faptul că obiectul respectiv reprezintă un booster de rachetă care nu prezintă niciun fel de pericol pentru cetăţeni", a explicat Gabriel Oprea, coordonatorul echipei pirotehnice ISU Dobrogea.

Vezi și

Pirotehniştii spun că valurile au adus la mal un motor de rachetă, care nu era încărcat cu explozibil 

Pe acelaşi subiect

Surse militare au declarat pentru Observator că fragmentele găsite pe plaja din Venus ar aparţine unei rachete ruseşti de tipul Kh-22. Este o rachetă anti-navă cu rază lungă de acţiune şi care atinge viteze foarte mari, de 5.000 de km pe oră. Aceste proiectile ating o greutate de 5.000 de kilograme şi pot transporta inclusiv focoase nucleare. Pentru a vedea mai bine mişcările ruseşti din zona Mării Negre, de câteva zile, NATO a adus în judeţul Tulcea unul din cele mai performante radare din dotare - Lanza LTR 25. Iar seara trecută, sistemul în care acest radar a fost inclus a detectat un roi de drone care au atacat ţinte ucrainene în apropiere de fontiera noastră.  

Localnicii din Tulcea, Măcin, Isaccea şi Ceatalchioi au fost avertizaţi prin Ro-Alert că ar putea să cadă la sol resturi din dronele distruse de Ucraina. "Alarma aeriană a încetat la ora 01:43, iar în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta al judeţului Tulcea nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112", a spus Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Delta Tulcea.

Localnicii din Tulcea trăiesc spaima războiului din Ucraina de doi ani şi jumătate

Mesajele RO-ALERT au devenit parte a vieţii de zi cu zi.

"Să stau cu frica că poate, că o fi, că o păţi, asta nu este viaţă. Şi am spus ok. Ce-o fi, o fi, se întâmplă, se întâmplă, o să vedem atunci ce o să fie, cum ne descurcăm", a spus o localnică.

"Noi ne-am obişnuit cu treaba asta, dar turiştii în general se sperie. Mai ales cei străini, pentru că e o zonă de impact, e o zonă apropiată de război şi atunci se gândesc că poate noi vom intra în război când au ajuns ei aici, primind acele mesaje Ro-Alert", a mărturisit o altă femeie.

Ultimul atac rusesc în apropiere de graniţa noastră a avut loc luna trecută. Fragmente de drone doborâte de ucraineni au căzut la marginea localităţii Ceatalchioi.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Fragmentul metalic găsit pe plaja din Venus aparține unei rachete rusești de tipul Kh-22, care poate atinge 5.000 km/h