Video Frații Tate, dar şi cele două complice ale lor, rămân în arest la domiciliu
Frații Tate, dar şi cele două complice ale lor, rămân în arest la domiciliu. Decizia a fost luată la Curtea de Apel București. Însă în complet de divergenţă. Cum, iniţial, cei doi judecători ai completului au luat decizii diferite, s-a decis ca un altul să ia hotărârea. Iar cel de-al treilea magistrat a menţinut decizia Tribunalului București, din 23 iunie, de a rămâne în arest la domiciliu, sentinţă contestată, ieri, de cei patru.
După decizia Curţii, fraţii Tate au reacţionat s-au declarat încântaţi de procedurile instanţei, chiar dacă decizia finală nu le-a fost favorabilă. Şi au spus că rămân optimiști și continuă să-și pună încrederea în justiția românească pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Andrew și Tristan Tate, precum și Georgiana Naghel și Luana Radu, au fost trimiși în judecată de DIICOT pe 20 iunie, aceştii find acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni, printre care se numără traficul de persoane şi violul.
Pentru ce au fost trimiși în judecată Frații Tate
Procurorii DIICOT au finalizat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată a lui Andrew Tate, a fratelui acestuia, Tristan Tate, precum şi a celor două presupuse complice ale celor doi. Dosarul în care cei patru vor fi judecaţi, la Tribunalul Bucureşti, vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuat, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe.
Dintre cele şapte femei care au calitatea de persoană vătămată în cadrul anchetei, trei s-au constituit părţi civile în dosarul trimis spre judecare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰