Antena Meniu Search
x

Curs valutar

El este asistentul universitar mort într-o prăpastie, în Făgăraş. Gabi urcase pe Vârful Moldoveanu alături de studenţii lui de la Geografie

El este asistentul universitar mort într-o prăpastie, în Făgăraş. Gabi urcase pe Vârful Moldoveanu alături de studenţii lui de la Geografie. A căzut chiar de pe vârf şi nu a avut nicio şansă de supravieţuire. 

de Redactia Observator

la 18.08.2022 , 17:35

El este asistentul universitar mort într-o prăpastie, în Făgăraş. Gabi urcase pe Vârful Moldoveanu alături de studenţii lui de la Geografie. A căzut chiar de pe vârf şi nu a avut nicio şansă de supravieţuire. 

În vârstă de 28 de ani, Gabi Stănoiu era un pasionat de munte şi era asistent universitar la Facultatea de Geografie din Bucureşti. A plecat într-o excursie alături de studenţii săi pe Vârful Moldoveanu, dar şi-a găsit sfârşitul într-o prăpastie.

Salvamontiştii au povestit duminică, atunci când au coborât trupul lui Gabi de pe munte, că acestuia i-a căzut rucascul şi s-a aplecat să îl ridice. Atunci a alunecat, chiar de pe vârf, acolo unde erau nori şi iarba udă. Gabi a scăpat rucsacul şi l-a abandonat, dar cei din grup povestesc că s-a întors totuşi după el şi atunci a căzut.

Articolul continuă după reclamă

Majoritatea erau echipaţi necorespunzător, iar unul dintre studenţi, speriat după ce asistentul s-a izbit de pietre, în prăpastie, a refuzat să mai coboare alături de ceilalţi. A stat singur toată noaptea într-un refugiu, până a fost salvat de salvamontişti.

Un obişnuit al muntelui, Gabi Stănoiu era echipat corespunzător, dar cu toate astea a alunecat şi nu s-a mai putut face nimic pentru el. Studenţii săi au privit îngroziţi cum se prăbuşeşte şi au fost cei care au sunat la 112, dând alarma.

Misiunea de salvare a grupului de 40 de oameni din care făcea parte Gabi Sănoiu a durat 12 ore, jandarmii montani şi salvamontiştii fiind chemaţi, unii dintre ei, de acasă, pentru a sprijini acţiunea. Un elicopter a fost de asemenea solicitat, dar nu a putut să acorde sprijin din cauza plafonului de nori foarte jos.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » El este asistentul universitar mort într-o prăpastie, în Făgăraş. Gabi urcase pe Vârful Moldoveanu alături de studenţii lui de la Geografie