Video Gest de onoare la Onești. O copilă a găsit un portofel și cu ajutorul jandarmilor l-a înapoiat proprietarului
Un gest simplu, dar plin de responsabilitate, a adus zâmbetul pe chipul unui localnic din Onești. O fetiță a găsit un portofel abandonat într-un parc de joacă și, alături de tatăl său, a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca acesta să ajungă la adevăratul proprietar.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 august 2025, în jurul orei 23:00. Tatăl copilei a alertat un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în patrulare pe raza municipiului Onești.
Jandarmii au preluat portofelul, apreciind gestul de onestitate și spirit civic al micuței. În interior au găsit documente importante: cartea de identitate, permisul de conducere, cardul de sănătate, cardul bancar, dar și o sumă de bani.
Cum a fost găsit proprietarul
Deoarece nu au reușit să îl contacteze pe proprietar prin rețelele de socializare, jandarmii au apelat la solidaritatea oamenilor din jur. Un grup de tineri aflați în apropiere l-au recunoscut și l-au contactat telefonic.
La scurt timp, tânărul s-a prezentat la fața locului. Surprins și vizibil emoționat, acesta a recunoscut că nici nu știa că și-a pierdut portofelul. După ce a verificat conținutul, a confirmat că nu lipsea nimic.
Proprietarul și-a exprimat recunoștința față de copilă, de jandarmi și de tinerii care au contribuit la rezolvarea situației.
"Este un exemplu frumos de responsabilitate și solidaritate. Gestul fetiței și implicarea tuturor arată că o comunitate unită poate face diferența", au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰