Antena Meniu Search
x

Video Grevă în sistemul sanitar. "Va fi falimentarea României, se va desfiinţa dreptul la sănătate". Salariul infim cu care ar rămâne un medic specialist, după noile prevederi

A fost grevă timp de o oră în policlinici şi cabinete de medicină de familie din toată ţara. Medicii sunt nemulţumiţi că din februarie le vor scădea drastic veniturile pe cabinet şi mulţi dintre ei vor rupe contractul cu casele de asigurări. În acest caz, pacienţii vor trebui să plătească serviciile medicale. CNAS spune că ar avea bani, doar dacă ar lua de la spitale, farmacii sau programe naţionale. Protestele vor continua şi zilele următoare.

de Redactia Observator

la 15.01.2024, 19:40

Vezi și

Peste 1.500 de medici de familie şi de ambulator din toată ţara au protestat faţă de noul contract cadru, care va fi încheiat pe 1 februarie şi din cauza căruia, zic ei, veniturile cabinetelor vor scădea cu până la 30%. "Acum se asteapta la camera de garda 6-8 ore, daca colapseaza si acest ambulator unde vor ajunge, cat vor astepta, 10 zile, se poate muri", a declarat Răzvan Costantinescu, medic de recuperare. "Un cabinet cu medic specialist de 400 de consultaţii şi 20 domicilii pierde în jur de 10.330 lei faţă de anul precedent", a declarat Cătălin Petrencic, medic de familie.

Mesajul ministrului Sănătăţii

Astfel, după cheltuieli, adică salarii, facturi sau chirie, un medic specialist rămâne cu un salariu net de puţin peste 4.600, iar cel primar cu 7.800 de lei. Medicii avertizează că dacă nu se revine la formula de calcul anterioară, nu vor mai acorda servicii medicale decontate şi gratuite. Cei care vor avea de suferit sunt bolnavii. În lipsa unui contract cu casa, pacienţii ar urma să plătească servicii ce pornesc de la 150 de lei o consultaţie la dermatologie până la 350 de lei un consult la un medic psihiatru.

Proteste au fost şi în alte judeţe din ţară. "O parte vor falimenta sigur şi cealaltă parte ...sigur nu vor face faţă să reziste în astfel de situaţii financiare", a declarat Mihai Iacob, medic de familie. "Va fi falimentarea României, nu vom mai avea medicină de familie, se va desfiinţa dreptul la sănătate", a declarat Alina Cusini, medic de familie. Autorităţile nu au soluţii concrete pentru protestatari. Conducerea Casei de Sănătate spune că de undeva trebuie să taie bani. "De la alte domenii de activitate in care oricum finantarea nu este suficienta pana la finalul anului 2024", a declarat Cristian Celea, preşedinte CNAS.

"Mesajul pentru ei este să participe cu buna credinţă la negocierile organizate de CNAS", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. Cei mai mulţi dintre medicii de familie au trecut de vârsta de 60 de ani, iar o parte au ieşit la pensie. Locurile libere nu sunt ocupate pentru că domeniul nu mai este atractiv pentru rezidenţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Grevă în sistemul sanitar. "Va fi falimentarea României, se va desfiinţa dreptul la sănătate". Salariul infim cu care ar rămâne un medic specialist, după noile prevederi