Observator » Evenimente » Guvernul vrea cască obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete electrice. De ce se opun Bolt și Lime

Guvernul vrea cască obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete electrice. De ce se opun Bolt și Lime

Guvernul vrea cască obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete electrice. De ce se opun Bolt și Lime Guvernul vrea cască obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete electrice. De ce se opun Bolt și Lime - Hepta
Editor N.T. | Timp citire: 4 minute
Publicat la 16.09.2026, 13:34 | Modificat la 16.09.2026, 13:33

Bolt și Lime contestă proiectul prin care purtarea căștii de protecție ar urma să devină obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete electrice, indiferent de vârstă. Companiile susțin că măsura ar fi disproporționată și ar putea afecta în special serviciile de închiriere a trotinetelor. Poziția celor doi operatori a fost transmisă Parlamentului de Coaliția pentru Economia Digitală, organizație care îi reprezintă.

Documentul a fost consultat de Profit.ro, care a relatat anterior că Guvernul condus de Ilie Bolojan susține introducerea obligației pentru toți utilizatorii, indiferent de vârstă, pe toate drumurile publice.

În prezent, legislația impune purtarea căștii pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Proiectul aflat în procedură parlamentară păstrează această regulă pentru bicicliști, dar extinde obligația la toți utilizatorii de trotinete electrice.

Operatorii reclamă o diferență de tratament față de biciclete

Bolt și Lime consideră că proiectul tratează diferit vehicule care pot prezenta riscuri similare. În opinia companiilor, dacă obligativitatea căștii este justificată prin argumente de siguranță rutieră, regula ar trebui să se aplice tuturor categoriilor comparabile: biciclete, biciclete electrice, trotinete și trotinete electrice.

Articolul continuă după reclamă

Organizația mai arată că, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, casca este recomandată adulților, în timp ce obligația este impusă în special minorilor sau în situații specifice. Totodată, politicile europene încurajează micromobilitatea ca alternativă la folosirea autoturismului și ca soluție complementară transportului public.

Cinci argumente împotriva proiectului

Coaliția pentru Economia Digitală invocă mai multe motive pentru care solicită respingerea proiectului în forma actuală.

Primul argument este că obligativitatea căștii ar putea reduce utilizarea mijloacelor de transport alternative. Utilizatorii care folosesc frecvent trotinetele ar putea avea echipamentul necesar, însă persoanele care apelează ocazional la aceste servicii, pentru a evita aglomerația sau traficul, ar putea renunța la ele.

Pe acelaşi subiect

În plus, reprezentanții industriei susțin că prevenirea accidentelor depinde nu doar de echipamentul de protecție, ci și de comportamentul participanților la trafic, de atenția șoferilor și de starea infrastructurii rutiere.

Al doilea argument vizează faptul că proiectul se referă exclusiv la trotinetele electrice, fără să modifice regimul bicicletelor, inclusiv al celor electrice. Companiile consideră că această abordare poate crea o asimetrie legislativă nejustificată.

Al treilea motiv ține de existența unui proces legislativ mai amplu privind micromobilitatea. Operatorii susțin că adoptarea unei reglementări separate, care tratează un singur aspect, ar putea genera necorelări cu viitorul cadru legislativ general.

Un alt argument se referă la dificultățile practice pentru serviciile de închiriere. Potrivit Bolt și Lime, operatorii nu pot asigura în mod realist câte o cască omologată, igienizată și fixată corespunzător pentru fiecare trotinetă din flotele care numără mii de vehicule și sunt distribuite în spațiul urban.

Companiile avertizează că o asemenea obligație ar putea duce la scăderea utilizării serviciilor de sharing și la migrarea clienților către trotinete private. Acestea din urmă nu beneficiază însă, în opinia operatorilor, de aceleași limitări tehnice de viteză, programe de mentenanță, zone cu viteză redusă sau campanii de educare.

Al cincilea argument invocat este că datele operaționale ale industriei nu ar justifica o măsură atât de restrictivă. Bolt și Lime afirmă că, în România, în perioada 2021–2025, 99,99% dintre deplasările realizate prin cele două platforme s-au încheiat fără incidente. Operatorii precizează că incidentele raportate au fost, în majoritatea cazurilor, minore, raportat la numărul total de curse și la distanța parcursă.

Ce măsuri de siguranță susțin Bolt și Lime

Reprezentanții industriei spun că platformele de închiriere aplică deja măsuri de prevenire a accidentelor, printre care:

  • reducerea automată a vitezei în anumite intervale, inclusiv pe timp de noapte;
  • afișarea unor avertismente și recomandări în aplicație înaintea curselor;
  • instituirea unor zone cu viteză redusă prin sisteme de tip geofencing;
  • funcții suplimentare pentru creșterea vizibilității;
  • campanii de informare și conștientizare derulate împreună cu autoritățile locale.

În locul obligativității generale a căștii, Coaliția pentru Economia Digitală propune investiții în infrastructură, piste dedicate, separarea fluxurilor de trafic, semnalizare mai bună și educație rutieră în școli.

Organizația mai solicită aplicarea eficientă a legislației existente, reguli distincte pentru vehiculele care depășesc limitele legale de viteză și realizarea unei evaluări de impact asupra operatorilor, utilizatorilor și mobilității urbane.

În viziunea industriei, obligația căștii ar trebui menținută pentru minorii sub 16 ani și formulată ca recomandare fermă pentru adulți.

Guvernul susține inițiativa, cu observații tehnice

Potrivit Profit.ro, executivul apreciază că propunerea poate contribui la creșterea nivelului de protecție a participanților la trafic. În același timp, Guvernul recomandă modificarea titlului și a textului proiectului, astfel încât să fie respectate regulile de tehnică legislativă.

De asemenea, Executivul solicită o fundamentare mai detaliată a inițiativei, inclusiv în ceea ce privește impactul socioeconomic, financiar și asupra sistemului juridic.

Senatul este prima cameră sesizată, iar decizia finală urmează să fie luată de Camera Deputaților.

Potrivit formei propuse, casca omologată și fixată corespunzător ar deveni obligatorie pentru toți conducătorii de trotinete electrice care circulă pe drumurile publice, indiferent de vârstă. Pentru bicicliști, obligația ar rămâne valabilă doar în cazul celor cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.