Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Haos în nordul ţării în urma ninsorilor abundente. Tânăr cu probleme cardiace, dus la ambulanţă cu şenilata

Iarna grea din zona de munte face dificilă şi intervenţia echipajelor de salvare. Şi sunt oameni care au nevoie de ajutor în aceste zile. Într-o localitate din Bistriţa Năsăud, un tânăr de 28 de ani, cu probleme cardiace, a fost adus la ambulanţă cu o şenilată. Accesul în zonă nu se putea face altfel.

de Alex Prunean

la 03.01.2026 , 13:29

Până luni seara la ora 22 vom avea un episod puternic de iarnă cu ninsori în aproape toate regiunile, dar mai accentuate în zonele de deal în Transilvania și Maramureș. Va ninge în aproape întreaga zi după ce și ieri și azi noapte ninsorile au predominat în aceste zone și au adus un strat gros, dar frumos de zăpadă.

Au fost însă și probleme în această dimineață în județul Alba. Traficul pe DN75 între Baia de Arieș și Bistra a fost închis după ce mai mulți arbori au cedat sub greutatea zăpezii și s-au prăbușit pe carosabil. Nu au fost victime, dar a durat ceva timp până când autoritățile au degajat șoseaua iar traficul a putut fi redeschis.

Tot ninsoarea a creat aseară probleme pe DN67C între Novaci și Rânca unde, deși utilajele de dezăpezire au acționat continuu, s-au creat blocaje. Probleme au fost și pe DN7, pe Valea Oltului, unde atât numărul mare de mașini, dar și ninsoarea puternică au îngreunat traficul.

Articolul continuă după reclamă

Azi noapte, în județul Bistrița-Năsăud, pompierii au dus medicii cu șenilata ca să ajungă la un tânăr cu probleme medicale pentru că, din cauza zăpezii, drumul era impracticabil. În cele din urmă, pacientul a ajuns în siguranță la spital.

Va ninge abundent și în cursul zilei de astăzi, și mâine, și poimâine, motiv pentru care autoritățile vă recomandă să aveți mașinile echipate pentru iarnă și să nu plecați la drum dacă nu e necesar.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare că s-au scumpit produsele de post?
Observator » Evenimente » Haos în nordul ţării în urma ninsorilor abundente. Tânăr cu probleme cardiace, dus la ambulanţă cu şenilata