Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Harta cartierelor cu risc de inundație din Capitală. Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările miercuri

Vremea se schimbă radical în următoarele ore: un ciclon puternic lovește România și aduce cantități uriașe de precipitații. Autoritățile au decis închiderea școlilor din București și din alte cinci județe. Numai în Capitală, aproape jumătate de milion de elevi și preșcolari vor rămâne acasă.

de Bogdan Dinu

la 07.10.2025 , 18:06

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, le cere bucureștenilor să evite deplasările miercuri, mai ales în zonele inundabile și aglomerate, în contextul codului roșu de ploi torențiale. Zonele cu risc de inundație din București sunt cartierele: Colentina, Tineretului, Văcărești și Berceni.

Bucureştenii îndemnaţi să evite miercuri deplasările, mai ales în zonele inundabile

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, îi îndeamnă pe bucureşteni să evite miercuri deplasările, mai ales în zonele aglomerate şi în cele inundabile, în contextul codului roşu de ploi torenţiale. "Îi rog ca pe perioada codului roşu să evite deplasările din casă. Îi rog să evite partea aglomerată a oraşului, să evite zonele care ştiu că sunt inundabile. Viaţa lor şi viaţa noastră este cea mai importantă în aceste momente. Trebuie să ne asigurăm că trecem peste aceste momente fără victime", a spus Bujduveanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

Articolul continuă după reclamă

El a menţionat că s-a decis suspendarea activităţii în unităţile şcolare bucureştene. Totodată, Primăria Capitalei ţine legătura cu Apa Nova şi cu STB, pentru măsuri menite să prevină acumulările de apă şi să asigure un transport eficient. "Prioritatea noastră este să asigurăm bucureştenii că nu sunt în pericol, că nu se blochează oraşul, că nu se creează acea vâlvă în a merge şi a lua copilul de la şcoală şi a-l duce acasă. Am avut dezbateri lungi. Suntem pe telefoane de azi dimineaţă şi în contact continuu cu Apa Nova. (...) Suntem în discuţii permanente cu STB şi cu toţi operatorii, tocmai pentru a ne asigura că avem un transport public eficient, care să nu se blocheze pe parcursul codului roşu de inundaţii", a afirmat primarul.

Bujduveanu a mai precizat că şantierele au fost puse în siguranţă şi a dat asigurări că afişajul stradal autorizat respectă condiţiile necesare. Primarul interimar a menţionat că, potrivit monitorizării prin satelit, în partea estică a ţării ciclonul pare să fi "ocolit puţin faţă de traiectoria" principală. "Dacă avem noroc, ne ocoleşte şi pe noi, pe partea de Bucureşti-Ilfov", a spus el.

Inspectorul-şef al ISUBIF, Alexandru Precup, a declarat că au fost luate măsuri pentru informarea populaţiei şi pentru pregătirea tehnicii de intervenţie. Un număr de 60 de autospeciale şi 50 de motopompe sunt pregătite pentru eventuale intervenţii, a menţionat el.

Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a subliniat că, în acest moment, la nivelul Direcţiei de Mediu, nu există avize pentru defrişare privind arbori care ar putea reprezenta un pericol. "Echipele DGASMB vor fi pe stradă pe toată perioada pentru a se asigura că nicio persoană fără adăpost nu va rămâne pe stradă", a adăugat el. 

Anunţul Apa Nova

Compania Apa Nova a transmis pentru observatornews.ro că a mobilizat echipe extinse în teren. Peste 500 de specialiști, 22 de hidrocurățitoare și zeci de echipamente de pompare sunt pregătite să intervină pentru prevenirea inundațiilor. Preventiv, au fost verificate stațiile de pompare, canalizările principale și zonele cu risc de acumulare a apei. Compania colaborează cu Primăria Capitalei, IGSU și alte instituții pentru gestionarea situațiilor de urgență. Apa Nova le recomandă bucureștenilor să curețe rigolele și gurile de scurgere, să protejeze subsolurile și garajele și să evite parcarea în dreptul canalizărilor. Sesizările pot fi făcute la 021.207.77.77 sau online, pe site-ul și aplicația companiei.

Redăm mai jos comunicatul:

"Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 7-8.10.2025 și instituirea Codului Roșu de vreme severă pentru Municipiul București, în urma căruia sunt anunțate ploi abundente, cu cantități de precipitații cumulate estimate de peste 100 l/mp și rafale de vânt de 50-70 km/h, compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, a dispus creșterea numărul echipelor operaționale și a echipamentelor de intervenție.

Pentru a gestiona impactul fenomenelor meteo prognozate, Apa Nova a suplimentat echipele operaționale din teren și este pregătită să intervină cu o flotă extinsă de 22 hidrocurățitoare, 83 de autoutilitare, 47 echipamente de pompare și un efectiv de peste 500 specialiști.

Preventiv, echipele operaționale Apa Nova au realizat:

  • operațiuni de verificare a stațiilor de pompare a apei pluviale din pasajele rutiere;
  • verificări specifice ale sistemului de canalizare pe bulevardele principale și în zonele cu potențial risc de acumulare (depresionare);
  • acțiuni de control și verificare specifice în nodurile hidrotehnice;
  • pregătirea utilajelor și a personalului pentru perioada evenimentului pluvial.

Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Dispeceratul Primăriei Municipiului București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Poliția Rutieră, Administrația Străzilor, Societatea de Transport București, Administrația Națională Apele Române, precum și cu toate autoritățile cu atribuții în domeniu, în scopul gestionării eficiente și a minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei.

Echipele vor rămâne prezente în teren pe toată durata avertizării meteorologice, asigurând intervenții rapide pentru degajarea carosabilului și gestionarea în timp real a solicitărilor clienților și ale autorităților.

  • În contextul condițiilor meteo prognozate, Apa Nova recomandă cetățenilor adoptarea unor măsuri de precauție menite să reducă impactul ploilor abundente asupra locuințelor și bunurilor personale:
  • Curățarea rigolelor, gurilor de scurgere și a șanțurilor de lângă proprietăți, pentru a asigura colectarea eficientă a apei pluviale;
  • Evitarea parcării autovehiculelor în apropierea canalizărilor sau în dreptul gurilor de scurgere;
  • Protejarea subsolurilor și garajelor;
  • Deconectarea aparatelor electrice din zonele predispuse la infiltrarea apei și evitarea utilizării acestora în spații inundate.

Pentru orice sesizare, bucureștenii pot contacta operatorul rețelei de canalizare la:

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Harta cartierelor cu risc de inundație din Capitală. Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările miercuri