Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi imagini cu românii condamnați în Anglia pentru furtul de cărți și manuscrise rare (Video)

Misiune încheiată pentru anchetatorii europeni. După patru ani de anchetă, românii care au furat 200 de cărţi şi manuscrise rare dintr-un depozit din Marea Britanie au primit zeci de ani de închisoare. Liderii grupării vor sta cel mai mult după gratii. Vedeţi în exclusivitate imaginile operaţiunii spectaculoase.

de Ana Constantin

la 02.10.2020 , 20:44

  • Românii au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru furtul comis.
  • Cărțile și manuscrisele furate de români, evaluate la peste două milioane de lire sterline.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Iată-i în plină acţiune. Este 30 ianuarie 2017, iar ei sunt românii care au furat una dintre cele mai de preţ comori ale lumii. 

Genţile pe care le duc cu greu sunt pline de cărţi şi manuscrise extrem de valororoase, cu teorii care au revoluţionat lumea: texte originale semnate de astronomul italian Galileo Galilei şi matematicianul Isaac Newton. 

Cel puţin trei drumuri au făcut în decurs de o oră. 

Vezi și

Andy Durham, detectiv inspector Poliția Metropolitană: Avem 12 persoane care au pledat vinovat la acuzaţia de premeditare în vederea comiterii acestui jaf. Cu siguranţă opt dintre acestea au fost direct implicate. 

Sentinţele s-au dat în funcţie de rolul jucat în cadrul acestei operaţiuni şi în cadrul grupării. 

Creierul grupării, Gavril Popinciuc, va face cinci ani şi nouă luni de închisoare, în timp ce mâna lui dreaptă, Cristian Ungureanu şi arhitectul loviturilor - cinci ani şi o lună. Şoferul Narcis Popescu va executa patru ani şi două luni, iar Victor Opariuc, unul dintre cascadorii grupării, a primit trei ani şi şapte luni. 

Modul de operare al românilor a determinat deseori presa să le compare loviturile cu scene din filmele de acţiune "Oceans 11" sau "Misiune imposibilă". 

Andy Durham, detectiv inspector Poliția Metropolitană: Pot să înţeleg aceste comparaţii. Aplicau această metodă ca să dea spargeri în clădiri şi depozite prin acoperiş. Coborau din acoperiş pe sfori pentru a putea evita senzorii de mişcare, evitând camerele de filmat, deci pot să înţeleg aceste comparaţii. 

Cărţile au fost găsite pe 16 septembrie, într-un beci din Neamţ, după aproape patru ani de anchetă şi 45 de percheziţii la adrese din Europa. 

Poliţia Română, Poliţia Metropolitană, Carabinierii italieni, Europol şi Eurojust au colaborat pentru succesul operaţiunii. 

Andy Durham, detectiv inspector Poliția Metropolitană: Nu mai căutăm şi alţi suspecţi. Suntem mulţumiţi că i-am identificat şi adus în faţa instanţei pe cei responsabili cu principalele lovituri date, furtul cărţilor. Deci nu căutăm alţi suspecţi în prezent. 

Cărţile furate sunt evaluate la două milioane şi jumătate de lire dar, istoric, valoarea lor este inestimabilă. Experţi români şi englezi le evaluează pentru a afla dacă depozitarea defectuoasă le-a alterat şi cum pot fi recondiţionate.

Ana Constantin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Noi imagini cu românii condamnați în Anglia pentru furtul de cărți și manuscrise rare (Video)