33 de imigranți ilegali irakieni, găsiți înghesuiți într-un TIR, la Nădlac
33 de imigranți ilegali care încercau să iasă din România au fost găsiți într-un TIR, la Vama Nădlac, în Arad. Șoferul de origine turcă a încercat să-i păcălească pe polițiștii de frontieră.
33 de imigranți ilegali care încercau să iasă din România au fost găsiți într-un TIR, la Vama Nădlac, în Arad. Șoferul de origine turcă a încercat să-i păcălească pe polițiștii de frontieră.
În urma controlului făcut asupra TIR-ului, vameșii români au găsit 11 copii, 11 femei și 11 bărbați. Imigranții ilegali sunt originiari din Irak.
Șoferul TIR-ului, cetățean turc, le-a spus polițiștlor români că transportă materiale electrice și textile, ambalate în cutii de carton. Agenții români au găsit însă în interior grupul de imigranți.
Toți cei 33 erau solicitanți de azil în România, dar au încercat să treacă fraudulos, pentru a ajunge într-o țară din vestul Europei, se afirmă în comunicatul Poliției de Frontieră.
În urma descoperirii, șoferul turc a spus că nu are habar că imigranții erau în mașină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰