Observator » Evenimente » Impact fatal pe şosea: O femeie și un copil de 12 ani au murit, după ce Matizul în care se aflau s-a izbit de un Volkswagen Passat

Impact fatal pe şosea: O femeie și un copil de 12 ani au murit, după ce Matizul în care se aflau s-a izbit de un Volkswagen Passat

Impact fatal pe şosea: O femeie și un copil de 12 ani au murit, după ce Matizul în care se aflau s-a izbit de un Volkswagen Passat
Monica Palade | Timp citire: 2 minute
Publicat la 14.09.2021, 22:56 | Modificat la 14.09.2021, 22:56

Tragedie pe şosea în localitatea Ovidiu. O femeie şi un copil de 12 ani au murit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un alt autoturism.

Un alt copil, de 14 ani, a ajuns la spital cu traumatisme la mâini și picioare. Accidentul a avut loc în jurul orei 20.30, pe pe DN3C - varianta Ovidiu.

Oamenii legii au deschis dosar penal. În celălalt autoturism, un Volkswagen Passat, se afla un bărbat de 39 de ani, informează reporterul Observator Andreea Filip. 

Ce spun poliţiştii

Articolul continuă după reclamă

O femeie de 35 de ani și un copil în vârstă de 12 ani au murit, marți seara, în urma unui accident rutier între două mașini, petrecut pe DN3C - Varianta Ovidiu, din județul Constanța.

Potrivit Poliției Constanța, accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.30, pe DN3C - varianta Ovidiu.

Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit că impactul s-a produs între două mașini, una condusă de o femeie, cealaltă de un bărbat.

În urma accidentului rutier, femeia aflată la volan și un copil de 12 ani au murit. Un alt copil, în vârstă de 14 ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, el suferind traumatisme la mâini și picioare.

Pe acelaşi subiect

În acest caz a fost întocmi un dosar penal. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.