Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Impact violent între un TIR şi o maşină, în Suceava: un mort şi trei răniţi în stare gravă

Patru persoane au fost rănite grav luni dimineața într-un accident rutier pe E85, în Suceava. Una dintre victime a decedat ulterior. Accidentul s-a produs pe drumul european E85, în zona localității Pătrăuți din județul Suceava, între un TIR și un autoturism.

de Redactia Observator

la 21.09.2025 , 17:05

Update: Una dintre persoanele rănite în accident a murit după o săptămână în spital.

"Conducerea și personalul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice a tinerei de 15 ani, victima accidentului rutier petrecut în data de 15 septembrie 2025, împreună cu mama și cele două surori ale sale", se arată într-un comunicat al spitalului.

Toate cele patru persoane din autoturism au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale. Victimele sunt cu multiple traumatisme, două dintre acestea fiind în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale.

Articolul continuă după reclamă

Traficul, afectat pe acest sector de drum

La locul accidentului au mers pompierii militari de la Detașamentul Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și una de stingere, împreună cu două ambulanțe SMURD - una tip B2 și una TIM (Terapie Intensivă Mobilă). Intervenția este sprijinită de două echipaje SAJ.

Traficul pe acest segment al drumului european este afectat pe durata intervenției echipajelor de urgență.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Impact violent între un TIR şi o maşină, în Suceava: un mort şi trei răniţi în stare gravă