Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inedit! FOTO! Cea mai veche poşetă din lume vine din... Irak

Accesoriile pentru doamne sunt din ce în ce mai diversificate şi în cât mai multe modele, însă cum arată prima poşetă din lume?

de Redactia Observator

la 04.03.2014 , 12:39

Gentuţa datează din secolului al XIV-lea şi a devenit piesa centrală a unei expoziţii internaţionale din Londra. Conform experţilor, poşeta ar putea fi cea mai veche care a reuşit să "supravieţuiască" până astăzi.

Este făcută din argint şi aur, iar specialiştii au avut mult de lucru! Iniţial, nu şi-au dat seama la ce anume servea obiectul. Dacă unii au fost de părere că ar fi fost un coş de lucru, alţii au zis că ar servit păstrării unor documente sau chiar că ar fi fost o tolbă. Se pare că, acum, experţii au rezolvat misterul pentru totdeauna, consultând şi unele documente ale vremii: obiectul este, într-adevăr, o poşetă de damă, lucrată manual în anii 1300, la Mosul.

Cele mai multe dintre decoraţiunile poşetei provin din tradiţia islamică. Totuşi, unele dintre acestea înfăţişează lucrători de metale din Mosul, adaptaţi noii "mode" impuse de dinastia mongolă Il-Khanid.

Articolul continuă după reclamă

"Într-unul dintre documente, uşor deteriorat, apar un bărbat şi o femeie în straie mongole, înconjuraţi de servitori şi curteni. În altul, apare o femeie purtând poşeta, precum şi ceea ce par a fi o oglindă şi un şervet, adică obiectele de care o femeie nobilă are nevoie pentru a-şi reîmprospăta înfăţişarea", a explicat Rachel Ward, curatorul expoziţiei, conform Jurnalul.ro.

Indiferent cui ar fi aparţinut, poşeta este o redutabilă predecesoare a gentilor de lux din ziua de astăzi.

Foto: Hepta & Courtauld Gallery

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Evenimente » Inedit! FOTO! Cea mai veche poşetă din lume vine din... Irak