Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Întârziere de 12 ore pentru trenul de pe ruta Arad-Bucureşti. Reacția unui tată care și-a așteptat fiul în gară: "Când a plecat avea 5 ani, până a ajuns a făcut 7"

Călătorie de coşmar pentru sute de oameni care au plecat cu trenul de la Arad la Bucureşti. Garnitura s-a blocat în câmp şi va ajunge la destinaţie cu 12 ore întârziere. Alte cinci trenuri au zeci sau sute de minute întârziere. CFR dă vina pe vreme pentru probleme. În trenul de Arad sunt şi mulţi copii. Unul dintre ei este campionul României la Atletism care trebuia să ajungă la un concurs în Capitală. Un tată descrie cu o glumă amară situaţia din Transporturi: spune că fiul său a plecat când avea cinci ani şi a ajuns la destinaţie când a împlinit şapte.

de Laurenţiu Rădulescu

la 22.07.2023 , 19:39

Drumul cu trenul a fost mai lung ca niciodată. O garnitură care a plecat din Arad spre Constanţa, via Bucureşti, a avut o întârziere record, 720 de minute. Adică 12 ore. Adică o zi. Sute de oameni, printre ei copii sau bătrâni, au rămas blocaţi în ganitură pe un câmp de lângă Caransebeş.

Printre ei şi un băiat de 15 ani, unul dintre campionii României la atletism. El are mâine concurs în capitală, dar părinţii nu ştiu dacă va mai putea participa.

Alte cinci trenuri au venit cu zeci sau sute de minute întârziere

Vezi și

Tatăl băiatului: Copilul a plecat împreună cu antrenoarea lui seara trecută la ora 20:05 din Arad urmând să ajungă dimineaţa la ora 7 în Bucureşti. Noi am aflat astăzi în jur de ora 10 că ei sunt undeva lângă Caransebeş pe câmp. Au stat 9 ore fără să se mişte trenul pentru că nu au venit să ia nimic de pe calea ferată, să ia lemnele alea care au căzut acolo. Îmi pun întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă în trenul ăsta era copilul ministrului Transporturilor sau dacă era copilul unuia de la Guvern.

Pe acelaşi subiect

N-au fost singurele probleme. Alte cinci trenuri au venit cu zeci sau sute de minute întârziere

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Sunt aproape 500 de minute întârziere pentru garnitura care a ajuns în momentul de faţă de la Budapesta. Oameni care au fost nevoiţi să stea în vagoane aşteptând în foarte multe gări până când trenul a ajuns în Gara de Nord.

Călător: Au căzut pomi pe calea ferată. 

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Şi ce întârziere aveţi?

Călător: 20, 20 de ore. După 20 de ore de la Arad.

Reprezentanţii CFR anunţă într-un comunicat că de vină ar fi vremea care a produs "deranjamnete la infrastructura feroviară".

Rudele călătorilor aflaţi în trenurile blocate ştiu şi mai bine ce s-a întâmplat.

Laurețiu Rădulescu, reporter Observator: Au fost întârzieri uriaşe inclusiv pentru pasagerii care urmau să ajungă în Gara de Nord din Craiova, Timiş, Deva sau Viena.

"Când a plecat avea 5 ani, până a ajuns a făcut 7"

Trenul Arad Bucureşti este aşteptat să ajungă în Gara de Nord în jurul orei 20, la 24 de ore de când a plecat. 

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Întârziere de 12 ore pentru trenul de pe ruta Arad-Bucureşti. Reacția unui tată care și-a așteptat fiul în gară: "Când a plecat avea 5 ani, până a ajuns a făcut 7"