Video Într-o comună din Maramureş, cei care abandonează animale sunt "vânaţi cu drona"
Situaţie ieşită de sub control! Tot mai multe animale, fie câini sau pisici, ajung abandonate pe marginea drumului. Fenomenul a luat luat amploare, iar autoritățile încearcă în fel şi chip să găsească soluții pentru a-l opri. În comuna Recea din judeţul Maramureş poliţiştii au găsit o metodă ingenioasă. Ca să afle cine sunt proprietarii care îşi aruncă animalele în plină stradă îi vânează cu drona. Apoi vin şi amenzile, care ajung la zeci de mii de lei.
Acești cinci pui de câine au fost abandonați la începutul săptămânii pe marginea unui drum comunal din localitatea Recea. Este doar unul dintre nenumăratele cazuri semnalate în comună. Pentru a opri fenomenul, autoritățile au "angajat" la Poliția Locală un nou coleg – o dronă. Drona, folosită drept spion pentru identificarea persoanelor care abandonează animalelor, a costat 3.000 de lei.
Localnicii spun că ideea e bună, dar aşteaptă să vadă şi efectele
"Dacă îi trimit pe colegii mei cu maşina să insepcteze toată zonele vă daţi seama că este foarte greu. Nu avem nici resursele necesare, avem o singură maşină la poliţie şi colegii mei inspectează zona. Dar cu drona, vă daţi seama, la o distanţă de 3-4 kilometri de punctul de ridicare şi mai mult, nu-i nici observată drona", a declarat Alexandru Ardelean, primar Reca. Localnicii spun că ideea e bună, dar aşteaptă să vadă şi efectele. "Nu pot să-mi dau seama cât e de eficientă, ideea e că ar fi bine ca imaginile obţinute să ducă la amenzi dacă e cazul", spune un bărbat. "Mi se pare o idee foarte bună. S-ar putea opri... să nu se mai abandoneze câinii, deci e foarte bine", spune o femeie.
Potrivit legii, abandonul animalelor se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 şi 12.000 de lei. În cazul în care polițiștii constată că animalele au fost supuse și relelor tratamente, atunci fapta este infracțiune și se pedepsește cu dosar penal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰