Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inundaţii Galaţi. Şase oameni se ascund în podul casei și nu vor să își părăsească locuințele inundate, în Slobozia Conachi

Primarul comunei Slobozia Conachi, afectată gravă de inundaţii spune că 6 sau 7 oameni stau în podul casei și nu vor să își părăsească locuințele inundate. Președintele CJ Galați, Costel Fotea, spune că 405 tone de ajutoare ajung duminică la persoanele sinistrate.

de Redactia Observator

la 15.09.2024 , 10:33

Primarul din Slobozia Conachi, Emil Dragomir, a spus că sunt 6 sau 7 oameni care nu vor să își părăsească locuințele inundate și stau în podul caselor. „Am făcut apel, poate reușim să îi ducem în adăpost”, spune primarul. Primarul din Slobozia Conachi spune că s-a lucrat intensiv în timpul nopții de sâmbătă spre duminică la cele 200 de corturi. De asemenea, s-au primit 300 de saltele din partea Consiliului Județean, precum și perne și cearceafuri. Acesta precizează că prima dată o să fie ajutate persoanele cu probleme, pentru că în Slobozia Conachi sunt bătrâni pe care nu trebuie să îi transporte reprezentanții autortăților. În ceea ce privește persoanele caree au refuzat să își părăsească locuințele, primarul spune că le-a fost dusă mâncare cu echipele de la ISU, cu bărcile, însă duminică se va încerca din nou să fie scoase din locuințele inundate.

El spune că s-a rezolvat în parte situația inundațiilor prin crearea breșei controlate în digul de protecție situat pe malul drept al râului Geru, în dreptul localității Independența, pentru ca apele de pe acest râu și râul Suhurlui, cantonate în Pechea și Slobozia Conachi să fie dirijate în Siret.

Două persoane, dispărute la Pechea

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, președintele CJ Galați, Costel Fotea, spune că ajutoarele de stat pentru persoanele sinistrate au ajuns în județ și în cursul zilei de duminică cele 405 tone de ajutoare vor ajunge la cei care au nevoie. În tabăra de la Slobozia Conachi nu a dormit nicio persoană, oamenii fie au dormit la rude, la primărie sau la şcoală. Premierul Ciolacu afirmă că după viitura de sâmbătă spre duminică nu au mai fost pierderi de vieți omenești, însă două persoane sunt dispărute.

„Nu avem o veste foarte bună. Încă sunt două persoane dispărute de acum două nopți”, spune premierul Marcel Ciolacu, prezent la tabăra de sinistrați din Slobozia Conachi. Ciolacu speră ca de luni sau marți, după retragerea apelor, să se intervină rapid. „Trebuie făcută curățenie, apoi intervenit în gospodăriile oamenilor. Toate lucrurile trebuie să meargă paralel”, a mai spus premierul.

Patru morţisute de persoane evacuate, mii de case avariate, 13 tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene închise. Sunt efectele devastatoare ale ciclonului Boris care a lovit puternic România, provocând inundaţii istorice în nordul Moldovei. Peste 250 de oameni au fost salvaţi de pompieri din casele inundate, unii la limită. Alţii s-au urcat pe acoperişuri şi au strigat disperaţi după ajutor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Inundaţii Galaţi. Şase oameni se ascund în podul casei și nu vor să își părăsească locuințele inundate, în Slobozia Conachi