Antena Meniu Search
x

Video Investiţie ratată, fonduri europene pierdute. În Predeal se pregătea ridicarea celui mai mare centru de agrement de pe Valea Prahovei, dar constructorul a intrat în faliment

Investiția care ar fi trebuit să ofere o șansă turismului de vară din Predeal s-a transformat într-un eșec total. Constructorul care a început lucrările la cel mai mare centru de agrement de pe Valea Prahovei a intrat în faliment. Astfel că autoritățile au pierdut o finanţare europeană de peste șapte milioane de lei, iar clădirea începută a ajuns în paragină.

de Redactia Observator

la 19.07.2021, 16:32

Vezi și

Saune, băi cu aburi, o grotă de gheață, o piscină pentru înot, un aquapark, trei terenuri de squash și săli de fitness, toate ar fi trebuit să se regăsească acum în Predeal, în cel mai mare centru spa și de agrement din inima României. Lucrările au început în 2014 pe 5 mai, asta în mod oficial, şi ar fi trebuit să se încheie în 2015 pe 5 noiembrie, după aproape 6 ani însă şantierul este în continuare abandonat.

Motivul eşecului a fost intrarea constructorului în faliment. Astfel că lucrările s-au oprit, iar staţiunea a pierdut peste șapte milioane de lei, din finanțarea europeană nerambursabilă. Acum, primăria speră să recupereze în instanţă banii pierduţi. "Procesul va merge mai departe, noi vom continua lucrările, am făcut demersurile pe un împrumut la o bancă comercială. Ne mai trebuie 5 milioane de lei. Cam într-un an de zile lucrarea va fi finalizată, chiar mai repede", a declarat Marius Mateescu, viceprimarul din Predeal. Costul total al investiției a fost, în 2013, de aproximativ 43 de milioane de lei. Din aceştia, 20 de milioane de lei ar fi trebuit să vină din finanţare europeană.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Investiţie ratată, fonduri europene pierdute. În Predeal se pregătea ridicarea celui mai mare centru de agrement de pe Valea Prahovei, dar constructorul a intrat în faliment