Foto

Ionela, românca ucisă de soț în Spania, de Revelion, a murit în fața copiilor. Criminalul şi-a luat şi el viaţa

De Redactia Observator.
Publicat: 02.01.2021, 14:24.
Actualizat: 04.01.2021, 14:33

Ionela, românca înjunghiată mortal de soț în Spania, a murit în fața copiilor ei de 8 și 10 ani. Presa din Spania descrie scenele de groază petrecute în casa familiei de români din Torrejón, de Ajunul Anului Nou. Polițiștii și vecinii i-au găsit pe cei mici traumatizați.

Ionela, românca ucisă de soț în Spania, de Revelion, a murit în fața copiilor

Ionela, românca ucisă de soț în Spania, de Revelion, a murit în fața copiilor

elmundo.es/Facebook

Tragedia s-a produs în localitatea Torrejon de Ardoz, oraş situat în apropiere de Madrid şi care este locuit, în proporţie de circa 75%, de cetăţeni străini.

Ionela și Costinel erau separați de câteva săptămâni, după ce femeia l-a denunțat pe soțului ei pentru numeroasele episoade de maltratare la care era supusă. Ba chiar obținuse și un ordin de protecție împotriva lui, pentru că se temea de că soțul ei, un operator de macarale în vârstă de 37 de ani, ar putea reacționa violent în prezența ei. După o ceartă îngrozitoare, pe 22 decembrie judecătorul a emis ordinul de restricție care ar fi trebuit să o protejeze pe româncă.

Miercurea trecută, o rudă a lui Costinel i-a adus pe copii la casa Ionelei. A doua zi, în ajunul Anului Nou, soțul a încălcat ordinul de restricție și s-a dus la casa soției sale de pe Calle de Lisboa din Torrejón de Ardoz (Madrid), scrie El Mundo.

O vecină a auzit țipete venind din casa Ionelei și s-a speriat, așa că a sunat la sonerie să vadă ce s-a întâmplat. Băiețelul de opt ani a deschis ușa și în acel moment femeia l-a văzut pe bărbatul român, Costinel Alin C., agresându-și soția. Clincea s-a repezit însă spre ușă și a închis-o, împiedicând-o astfel să intervină.

Românul și-a ucis soţia, apoi şi-a luat şi el viaţa

După câteva secunde, strigătele de ajutor ale Ionelei s-au oprit iar vecina a sunat imediat la numărul de urgență.

Deși forțele de ordine s-au prezentat rapid la fața locului, nu au reușit să intre imediat în casa Ionelei, așa că au cerut ajutorul pompierilor. Când au reușit, într-un final, să pătrundă în locuință, polițiștii i-au găsit pe amândoi soți fără viață, iar pe cei doi copii în stare de șoc.

Costinel avea două cuțite înfipte în piept, iar femeia mai multe plăgi înjunghiate în piept și brațe, semn că s-a opus cât a putut atacului.

Autopsia în cazul Ionelei a stabilit că românca a fost supusă unor cruzimi greu de imaginat. De asemenea, ea avea și numeroase semne pe corp, semn că înainte de a o înjunghia, bărbatul a atacat-o cu pumnii.

Scenele cumplite s-au petrecut în prezența celor doi copii ai cuplului, în vârstă de 8 și 10 ani.

Presa spaniolă scrie că ei au fost preluați de serviciile sociale și asistați de psihologi specializați pentru a depăși această traumă, fiind dați apoi în grija nașilor lor, sub monitorizarea autorităților locale.

Ionela îl reclamase pentru abuz și în 2014

Prietenii Ionelei spun că femeia l-a raportat la poliție inclusiv în 2014, tot pentru abuz, și au fost separați pentru o vreme. Luni mai târziu, cuplul a reluat relația și s-au mutat iar împreună.

„În octombrie anul trecut, fiica cea mare a împlinit 10 ani și după sărbătoare au avut din nou probleme”, spune un prieten fără a preciza ce s-a întâmplat.

„Erau lucruri de cuplu, dar în cele din urmă a depus o plângere deși a știut că lucrurile vor degenra”, a spus această cunoștință a familiei.

Colegii lui Costinel, de la o companie de macarale din Alcalá de Henares, știau de problemele din familia românului.

„Băiatul a avut probleme cu partenera lui și era puțin supărat în această privință , dar nu am crezut niciodată că ar putea face așa ceva”, a spus unul dintre cei apropiați presupusului criminal.

Municipalitatea a ținut un minut de reculegere în memoria Ionelei

Primăria din Torrejon de Ardoz a decis să țină astăzi un minut de reculegere în memoria conaționalei noastre, Ionela fiind rezidentă în acel oraș de circa 10 ani, mai precizează sursa citată.

„În numele orașului Torrejón de Ardoz și al locuitorilor săi, vrem să o comemorăm pe Ionela, care lasă doi copii orfani în urma sa. Violența împotriva femeilor este, astăzi, una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului în lume, prin urmare este necesar să arătăm zero toleranță în această privință”, a spus primarul orașului, Ignacio Vázquez.

Administrația din Torrejon de Ardoz a ținut un minut de reculegere în memoria Ionelei

publico.es/Facebook

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

PARTENERI
Laurențiu Reghecampf a renunțat la verighetă. Încă o dovadă a rupturii dintre el și Anamaria Prodan / VIDEO
spynews.ro
Cu cine s-a afișat Monica Gabor după despărțirea de Mr. Pink. Locul neașteptat în care a fost pozată
libertatea.ro
Cum l-au "pedepsit" grecii pe un român care a parcat direct pe plajă VIDEO
Ziare.com
Horoscopul zilei de 30 iulie 2021. Săgetătorii vor avea parte de o surpriză. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro
Imagini revoltătoare. Un manager de hotel arată dezastrul lăsat de unii turiști din Mamaia
gandul.ro
Simona Halep și-a inaugurat piscina la vila de la Izvorani și a făcut senzație în costum de baie | GALERIE FOTO
prosport.ro
Cum l-a păcălit o elevă cu 40.000 de euro pe un bărbat din Vaslui, cu 30 de ani mai în vârstă! El muncea în Finlanda când a cunoscut-o pe Facebook
bzi.ro
A vrut să facă o glumă și a intrat la duș peste soția lui cu o cameră de filmat. A ieșit de acolo transpirat de frică! Uite ce a descoperit acest bărbat
redactia.ro
Natalia Oreiro a îmbrăcat o rochie albă ultra scurtă, care i-a pus în evidență silueta de invidiat
tvhappy.ro
Țiriac și-a dat demisia, apoi a urmat scandalul » Îmbrânceli la Adunarea Generală a FRT: „Dați-l afară!”
GSP
O bucureșteancă a devenit doamna Ferrari. S-a căsătorit cu moștenitorul imperiului automobilelor de viteză
money.ro
Anamaria Prodan, cadou de 280.000 de euro. Anunţ teribil pentru Laurenţiu Reghecampf. „Nu se pune problema că nu divorţez din cauza averii”
as.ro