Video IPS Teodosie, la pelerinajul de Sf. Andrei: "Mă împărtășesc în fiecare zi și COVID-ul moare"
Pelerinajul de la Peştera Sfântului Andrei s-a dovedit a fi interzis mai mult pe hârtie decât în realitate. Deşi la slujbe teoretic puteau participa doar locuitorii comunei Ion Corvin, pe şoseaua care duce spre mănăstire au trecut coloane întregi de maşini.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Oamenii legii i-au legitimat pe credincioşi, dar le-au permis accesul la mănăstire. Astfel, sute de pelerini din toate colţurile ţării sunt prezenţi la mănăstire pentru a-l sărbători pe ocrotitorul României.
Pelerinaj interzis şi nu prea. De la primele ore ale dimineţii, pe şoseaua de acces spre peştera sfântului Andrei, credincioşii au întâmpinat filtre ale poliţiei mult mai permisive decât s-ar fi aşteptat. Oamenii au fost legitimaţi, dar tot li s-a permis accesul.
Participant pelerinaj: "Chiar dacă primim 5 amenzi, tot mergem. Tot mergem la Sfântul Andrei."
Participant pelerinaj: "Nu mi se pare corect ca într-o ţară liberă, europeană, creştină, să fim opriţi, să fim întrebaţi unde mergeţi, deci trebuie să călătorim liberi, nu?"
Participant pelerinaj: "Ne-au luat actele, temperatura, ne-au întrebat ce facem, le-am zis ce facem şi ne-am continuat drumul."
Unii au venit la pelerinaj cu scopul de a răspândi mesaje anti-pandemie.
Participant pelerinaj: "Doamne ajută! Stop mască, stop vaccin! Stop restricţii lui Hristos!"
Înaltpreasfinţitul Teodosie a venit de ieri pentru a oficia slujba la Peştera Sfântului Andrei. Cu documente care să-i permită accesul.
IPS Teodosie: "Mulţumesc conducerii ţării noastre, mulţumesc autorităţilor judeţului nostru, mulţumesc poliţiştilor şi jandarmilor pentru că s-au arătat urmaşi ai sfântului apostol Andrei, pentru că ne-au îngăduit şi vrem să avem mai departe sărbători. Mă împărtăşesc în fiecare zi şi Covidul moare".
Apelul înaltului prelat nu a mobilizat mii de oameni ca în alţi ani. Dar la slujba au participat şi credincioşi veniţi din Constanţa. Au profitat de excepțiile prevăzute de declaraţia pe propria răspundere.
Polițist: "Unde mergeţi?"
Localnică: "Nişte provizii, nişte făină".
Polițist: "Veniţi dintr-o zonă carantinată".
Localnică: "Şi?"
Polițist: "Aveţi vreun motiv anume pentru care aţi ieşit din zona carantinată?"
Localnică: "Voluntariat, v-am zis".
Aproape 800.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica de Sfântul Andrei, ocrotitorul României.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰