Antena Meniu Search
x

Istoria MIG-ului în România. Câte avioane s-au prăbușit după 1990

Un avion MIG s-a prăbușit, marți, în județul Mureș, în timpul unui zbor de antrenament. Avionul s-a prăbușit în jurul orei 14:30, în localitatea Dedrad, într-o zonă nelocuită, iar pilotul s-a catapultat.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 20.04.2021, 15:51

Avion de tip MIG 21
Un avion MIG 21 s-a prăbușit pe 20 aprilie 2021 în județul Mureș, în timpul unui zbor de antrenament - Facebook MApN

Acesta este al 25-lea avion de tip MIG care se prăbușește în România, după 1990. Mai precis, din 1994 până în prezent, 25 de aeronave MIG s-au prăbușit. Iată cronologia incidentelor aviatice:

2 martie 1994 - Un avion MiG 29 s-a prăbuşit la aeroportul militar Mihail Kogălniceanu, în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul şi-a pierdut viaţa, iar aeronava a fost distrusă.

10 martie 1994 - Unei aeronave MiG 23, cu dublă comandă, în timpul apropierii de aerodrom pentru aterizare, i s-a oprit motorul la înălţimea de 400 m de sol şi la aproximativ 8 km faţă de pista de decolare-aterizare. Aeronava aparţinea unităţii de aviaţie din Timişoara. Piloţii s-au salvat prin catapultare.

18 mai 1994 - Un avion MiG 21 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament. În urma accidentului, pilotul a murit, iar avionul, aparţinând unităţii de aviaţie militară din Timişoara, a fost distrus.

Pe acelaşi subiect

9 august 1994 - Un MiG-23 s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul militar din localitatea Mihail Kogălniceanu. Pilotul s-a catapultat.

6 octombrie 1994 - Un avion MiG-21 s-a prăbuşit pe poligonul Bogata, de lângă Turda, în timpul unei aplicaţii militare. Pilotul s-a catapultat.

14 octombrie 1994 - Un avion MiG 21 s-a prăbuşit, iar pilotul Adrian Truşcă şi-a pierdut viaţa. În urma anchetei s-a constatat că erorile pilotului au stat la baza accidentului.

27 iulie 1995 - Un avion MiG 21, de la UM 019051-Deveselu, s-a prăbuşit după aproximativ 15 minute de la decolare. Aparatul executa un zbor de cercetare meteo, combinat cu un exerciţiu de luptă ce simula trageri în ţinte terestre. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa ambii piloţi.

29 august 1995 - Un avion MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbuşit pe aerodromul Giarmata, de lângă Timişoara. Cei doi piloţi au reuşit să se salveze prin catapultare.

22 mai 1997 - Un avion militar tip MiG 21, din dotarea unităţii militare de la Bacău, s-a prăbuşit în zona localităţii Pârjol, judeţul Bacău. Pilotul s-a salvat prin catapultare.

10 decembrie 1997 - Un avion tip MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbuşit în timpul unui zbor de instrucţie, aparatul fiind distrus în urma impactului cu solul, însă piloţii s-au catapultat.

12 mai 1999 - Un avion românesc de luptă tip MIG 23 s-a prăbuşit în zona localităţii Căpâlnaş, la şapte kilometri sud de Săvârşin, judeţul Arad. Pilotul, locotenentul comandor Dorin Eremie Craiu, şi-a pierdut viaţa.

17 august 1999 - Un aparat cu dublă comandă al Bazei Aeriene 95 s-a prăbuşit în apropierea unităţii de aviaţie din Bacău. Cauza a constituit-o o eroare în tehnica pilotajului. Ambii piloţi s-au salvat prin catapultare. Avionul s-a prăbuşit imediat după decolare, la circa trei kilometri de capătul pistei.

13 iulie 2001 - Un aparat al SC Aerostar Bacău s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din dreptul localităţii Tazlăul Mare, iar pilotul a reuşit să se catapulteze. Comisia care a anchetat cauzele prăbuşirii avionului militar MIG 21 Lancer a exclus varianta erorii de pilotaj, concluzie la care anchetatorii au ajuns după decodarea cutiei negre a aparatului de zbor.

21 februarie 2002 - Un avion MiG 21 Lancer, cu simplă comandă, aparţinând Bazei 86 Aeriene Feteşti, s-a prăbuşit în lacul piscicol Iezer, din apropierea municipiului Călăraşi. Avionul a fost distrus, iar pilotul, Adrian Săvulescu, şi-a pierdut viaţa. Zborul se efectua în cadrul unui antrenament de strictă supraveghere. Accidentul a fost provocat de impactul cu o pasăre.

26 martie 2002 - Un aparat al Bazei Aeriene 71 s-a prăbuşit în apropiere de Turda, însă pilotul a reuşit să se salveze. Cauza a fost defectarea sistemului de alimentare cu combustibil a motorului.

23 octombrie 2002 - Un avion MiG 21 Lancer, care efectua un zbor de instrucţie în simplă comandă, s-a prăbuşit de la o înălţime de 30 de metri, la capătul pistei de decolare de pe aerodromul Unităţii de Aviaţie din Bacău. Pilotul avionului, care era singur la bord, a reuşit să se catapulteze înaintea impactului aparatului de zbor cu solul. Accidentul a fost provocat de impactul cu o pasăre.

26 septembrie 2003 - Un avion MiG 21 Lancer s-a prăbuşit în apropiere de Câmpia Turzii, iar pilotul, căpitanul comandor Sorin Popa, a murit, nereuşind să se catapulteze. Accidentul aviatic s-a produs pe un deal din vecinătatea comunei Viişoara. Aparatul de zbor aparţinea unităţii aviatice de la Luna şi executa un zbor de antrenament. Cauza a fost dezorientarea spaţială.

26 august 2004 - Două aeronave MiG 21 Lancer cu simplă comandă s-au ciocnit în zbor, la 20 de minute de la decolarea de pe aeroportul din Câmpia Turzii, piloţii reuşind să se catapulteze şi fiind recuperaţi. Cauza accidentului a fost reprezentată de o eroare umană, dar şi de condiţii meteo nefavorabile.

8 martie 2005 - Un avion MiG 21 Lancer cu simplă comandă aparţinând Bazei Aeriene 86 Feteşti s-a prăbuşit în zona localităţii Însurăţei, din judeţul Brăila. Pilotul s-a catapultat, supravieţuind accidentului, dar aparatul de zbor a fost distrus aproape în întregime. Accidentul a avut drept cauză probabilă pierderea stabilităţii aerodinamice a aeronavei prin acţionarea energică de către pilot a comenzilor, pentru asigurărea avantajului câştigării luptei aeriene.

22 noiembrie 2006 - O aeronavă MiG 21 Lancer s-a prăbuşit la Beliu, în judeţul Arad. Aeronava a funcţionat normal pe întreaga durată a zborului, de la decolare până la impactul cu solul. Comisia de investigare a apreciat că producerea catastrofei aeriene poate fi atribuită "instalării subite a pierderii de conştienţă a pilotului, indusă de unul de factorii de mediu sau de o afecţiune psiho-fizică pre-existentă în stare latentă". Pilotul, care se afla singur în avion, a decedat.

1 noiembrie 2010 - Un aparat se prăbuşeşte în apropiere de Câmpia Turzii. Doi piloţi militari îşi pierd viaţa.

12 iunie 2017 - Un MiG 21 Lancer s-a prăbuşit lângă localitatea constănţeană Nazarcea, pe un câmp, după ce pilotul s-a catapultat. Pilotul, Adrian Stancu, a scăpat cu viață. El a anunţat că avionul său are probleme majore la motor, în timpul manevrelor de aterizare.

7 iulie 2018 - Un avion MiG-21 LanceR s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit. El avea 36 de ani şi era pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti, având 400 de ore de zbor, din care 250 erau cu MiG - 21. 

Istoria MIG-ului în România

Forţele Aeriene Române au primit în dotare primul avion MiG-21F-13 în anul 1962, iar ulterior au intrat în serviciu variantele MiG-21 PF (denumire locală MiG-21RFM), MiG-21 PFM (denumire locală MiG-21RFMM), MiG-21M şi MiG-21MF.

De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene peste 400 de avioane MiG-21, ultimul avion de acest tip intrând în serviciu în anul 1982. MiG-21 a fost proiectat ca un avion de interceptare de front, destinat să execute misiuni în condiţii meteorologice normale şi a zburat pentru prima dată în anul 1957. 

Avionul a intrat în producţie de serie în anul 1958, fiind echipat cu un motor cu reacţie Tumanski R-11, atingând forma finală un an mai târziu sub denumirea MiG-21F. În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne.

Programul de modernizare a vizat crearea unor variante ale avionului, având la bază o configuraţie comună, în funcţie de misiunile pe care urmau să le execute: MiG-21 LanceR A (pentru misiuni aer-sol), LanceR B (versiune de instruire) şi LanceR C (optimizate pentru misiuni aer-aer). 

Avionul este echipat cu un scaun de catapultare KM-1M, ce asigură salvarea echipajului la înălţime 0 şi o viteză minimă de 130 km/h.

Avioanele MiG au o lungime de 14,5 metri, înălţimea de 4,1 metri şi anvergura de 7,15 metri. Greutatea avionului gol este de 5.750 de kilograme, iar greutatea maximă la decolare nu trebuie să depăşească 10.400 de kilograme.

- material realizat cu informații preluate de pe Mediafax.ro, News.ro și Observatornews.ro. - 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Istoria MIG-ului în România. Câte avioane s-au prăbușit după 1990