Observator » Evenimente » Italiancă îndrăgostită de un ucigaş român, îl ascundea în garaj de 10 luni. Bărbatul fusese condamnat la 11 ani de puşcărie

Italiancă îndrăgostită de un ucigaş român, îl ascundea în garaj de 10 luni. Bărbatul fusese condamnat la 11 ani de puşcărie

Românul fugar, păstrat 10 luni într-un garaj O italiancă s-a îndrăgostit iremediabil de un ucigaş fugar, un român în vârstă de 42 de ani - hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.07.2018, 19:34 | Modificat la 18.07.2018, 19:49

O italiancă s-a îndrăgostit iremediabil de un ucigaş fugar, un român în vârstă de 42 de ani, aşa că s-a hotărât să îl ţină ascuns în garaj. 10 luni a locuit românul într-un adăpost subteran în garajul femeii, care îl vizita regulat pentru a-i aduce mâncare şi haine de schimb.

O italiancă s-a îndrăgostit iremediabil de un ucigaş fugar, un român în vârstă de 42 de ani, aşa că s-a hotărât să îl ţină ascuns în garaj.

10 luni a locuit românul într-un adăpost subteran în garajul femeii, care îl vizita regulat pentru a-i aduce mâncare şi haine de schimb, scrie presa italiană.

Femeia a construit un adăpost subteran improvizat, un fel de beci, sub garaj, în care îl ascundea pe român de autorităţile italiene.

Articolul continuă după reclamă

Carabinierii l-au găsit în cadrul unei operaţiuni mai ample, de identificare a unor persoane care se sustrăgeau pedepsei cu închisoarea.

Poliţiştii au întrebat-o pe femeie dacă a observat ceva ciudat sau persoane străine, însă aceasta a negat vehement. În timp ce aceasta era ţinută de vorbă de carabinieri, trupele speciale înconjurau clădirea.

La un moment dat, poliţiştii au dat peste o poartă de fier în garajul femeii, care era închisă pe interior. Ușa a fost forțată și a fost percheziționată şi camera respectivă.

Pe acelaşi subiect

După ce încercat o rezistență timidă, românul a fost prins şi dus în arestul poliţiei pentru identificarea acestuia. Evident că românul nu avea documente, aşa că s-a procedat la identificarea amprentelor. 

Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că românul trebuia să execute o pedeapsă de 11 ani de închisoare.

Femeia a fost acuzată de favorizarea infractorului şi este cercetată pentru stabilirea acuzaţiilor.