Doi iubiţi s-au izbit cu maşina de un cap de pod, în Suceava. Valentina a murit la spital, avea doar 14 ani (Video)
Valentina Oltiţa Luchian, o fată de 14 ani din Vatra Dornei, a murit într-un accident groaznic, în Suceava, la ieşirea din Rădăuţi. Fata şi-a găsit sfârşitul după ce iubitul ei, un tânăr de 18 ani, a intrat cu maşina într-un cap de pod.
Valentina Oltiţa Luchian, o fată de 14 ani din Vatra Dornei, a murit într-un accident groaznic, în Suceava, la ieşirea din Rădăuţi. Fata şi-a găsit sfârşitul după ce iubitul ei, un tânăr de 18 ani, a intrat cu maşina într-un cap de pod.
Accidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 17.00.
Valerian Juncu, din Șaru Dornei, conducea autoturismul Seat Toledo, dinspre Măneuți spre Rădăuți. Pe scaunul din dreapta faţă se afla iubita lui, Valentina Luchian, de 14 ani, din Vatra Dornei.
Ajungând la intersecția cu DJ 178 C, băiatul nu a observat indicatorul ”STOP” și a pătruns în intersecție, intrând violent cu maşina într-un cap de pod.
Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!
Valentina Oltiţa Luchian a murit după ce maşina în care se afla, un Seat Toledo, s-a făcut praf într-un cap de pod
Tânărul de 18 ani era conştient la sosirea salvatorilor, în schimb adolescenta era inconştientă, dar avea semne vitale.
Valentina şi iubitul ei, Valerian au fost transportaţi la Spitalul Municipal Rădăuţi, după ce în prealabil au primit îngrijiri de la echipajele medicale sosite la faţa locului, respectiv un echipaj al Serviciului de Ambulanţă a Judeţului Suceava şi un echipaj SMURD.
Conducătorul auto avea mai multe leziuni la coloana vertebrală şi la picioare şi a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Adolescenta de 14 ani a fost internată la Rădăuţi cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral sever şi comă profundă”, iar din cauza stării grave nu a putut fi transferată la Spitalul Judeţean. Cu toate eforturile depuse de medici, Valentina a decedat în spitalul rădăuţean.
Valerian a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele acestuia, poliţia a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Băiatul era şofer începător, obţinând permisul de conducere în urmă cu o lună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰