Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jandarmul de la Brigada Specială prins cu droguri spune că erau ale unui prieten. Tatăl şi sora au şi ei probleme cu legea

Jandarmeria Română pierde teren tot mai des în faţa drogurilor. Un subofiţer de la Brigada Specială de Intervenţie, care e chemată la percheziţii inclusiv la traficanţi, a fost prins cu un rucsac ticsit cu narcotice. A susţinut că geanta e a unui prieten şi că nu ştia ce era în ea. Cazul vine la nicio lună de când purtătoarea de cuvânt a Brigăzii s-a ales tot cu un dosar penal pentru că avea substanţe interzise în poşetă. 

de Cosmina Balint

la 13.12.2023 , 11:40

Jandarmul a fost oprit în trafic, într-o operaţiune la pont cel mai probabil, de vreme ce s-a impus percheziţia maşinii. Într-un rucsac, poliţiştii au găsit plicuri cu o substaţă albă ce semâna izbitor cu drogul cristal, dar şi cannabis şi chiar un cântar. 

Cosmina Balint, reporter Observator: Subofițerul, care lucrează aici la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei de anul trecut, a negat că ruscacul cu droguri îi aparține. Le-a spus agenţilor că este al unui prieten, deși a fost ridicat de polițiști din mașina lui. 

Şi ca să fie convingător a cerut să fie supus testelor antidrog. Rezultatul a fost negativ, însă numele lui apare acum într-un dosar deschis pentru detinere şi trafic de narcotice. 

Vezi și

Ana Maria Burchi, purtător de cuvânt Jandarmeria Română: În acest caz, conform procedurilor, s-a dispus începerea cercetării disciplinare prealabile.

Pe acelaşi subiect

Familia tânărului are probleme cu legea

Tânărul nu este singurul din familie care are probleme cu legea. Şi sora lui, funcţionar public, a fost condamnată pentru că a minţit când soţul, poliţist, s-a urcat beat la volan şi a făcut accident. Iar tatăl jandarmului, şi el fost angajat în ministerul de Interne, a fost trimis în judecată într-un dosar legat de tăieri ilegale de arbori.

Este al doilea caz în mai puţin de o lună în care un jandarm de la Brigada Specială este prins cu droguri. Structura este cea pe care DIICOT o cere ori de câte ori programează percheziţii la traficanţi. Iar specialiştii cred că astfel de cazuri se vor înmulţi. 

Paul Herinean, specialist profiler: Motivaţia tinerilor in acest moment este deficitară, ei nu mai sunt motivaţi să îşi exercite profesia. Lipsa motivatiei financiare pe care i-o dă statutul de poliţist l-a determinat la această măsură. De aceea a devenit traficant, pentru bani. E foarte probabil că i s-a părut că este putin probabil să fie prins.

Cosmin Andreica, sindicat Europol: Văd că au un salariu de 3500 de lei şi văd cât de simplu din 2-3 tranzacţii cu astfel de substanţe interzise pot să câştige 1000 de euro fără niciun fel de problemă. Există această chestiune efemeră că uniforma te protejează, că dacă lucrezi în sistem nu ai cum să fii prins.

Cazuri similare în Justiţie

În urmă cu mai puţin de o lună, purtătoarea de cuvânt de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei  fost prinsă cu droguri în poşetă. Venea de la un concert cu un taxi şi avea la ea cocaină şi amfetamină. Şi ea a susţinut că sunt ale unei prietene. 

Iar un poliţist din Braşov, care vindea substanţe interzise chiar în timpul programului riscă să stea 15 ani în spatele gratiilor. Cu toate acestea, proiectul de lege care prevede testarea antidrog a angajaţilor MAI în timpul serviciului a fost respins de poliţişti. Sindicaliştii au susţinut că prin introducerea în lege a acestei măsuri afectează grav imaginea agenţilor şi ofiţerilor. 

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Jandarmul de la Brigada Specială prins cu droguri spune că erau ale unui prieten. Tatăl şi sora au şi ei probleme cu legea