Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jongla cu focul pe monociclu, în mijlocul intersecției. Poliția a intervenit pentru siguranța traficului

Scene mai puţin obişnuite surprinse pe o trecere de pietoni din Colorado! Un bărbat care jongla cu focul în timp ce mergea pe monociclu a atras toate privirile şoferilor. Deşi spectacolul lui a fost impresionant, poliţia a intervenit pentru că activitatea sa punea în pericol traficul şi siguranţa publică. 

de Redactia Observator

la 07.02.2026 , 13:05

Bărbatul a atras toate privirile şoferilor la o intersecţie aglomerată din Commerce City. Poliţia a primit mai multe apeluri de la oameni care nu le venea să creadă ce văd, aşa că agenţii au trimis o dronă pentru a verifica situaţia. Imaginile surprinse au confirmat "spectacolul" improvizat, chiar în mijlocul intersecţiei, în timp ce maşinile aşteptau la semafor, relatează krdo.com.

Deşi autorităţile au recunoscut că momentul a fost impresionant, au avertizat că este şi ilegal. Potrivit poliţiei, bărbatul se afla pe zona mediană, unde nu avea voie să stea, şi a îngreunat traficul, pentru că nu a eliberat la timp trecerea de pietoni, punând în pericol atât şoferii, cât şi propria siguranţă.

"Noi facem regulat acţiuni de control în această intersecţie, ca să ne asigurăm că pietonii care vând produse sau servicii nu interferează cu traficul şi carosabilul, şi a funcţionat", au transmis poliţiştii într-o postare pe reţelele sociale. 

Articolul continuă după reclamă

Poliţia a subliniat că, oricât de spectaculos ar fi fost numărul, intersecţiile aglomerate nu sunt locul potrivit pentru astfel de reprezentaţii, mai ales când sunt implicate flăcări. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Amânaţi decizia de a cumpăra o locuinţă în aşteptarea unei scăderi de preţuri?
Observator » Evenimente » Jongla cu focul pe monociclu, în mijlocul intersecției. Poliția a intervenit pentru siguranța traficului