Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Judecătoria Medgidia a dispus eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu. Decizia nu este definitivă

Judecătoria Medgidia a dispus, miercuri, eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu, condamnat în vara anului trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa.

de Redactia Observator

la 19.07.2017 , 15:28

Judecătoria Medgidia a dispus, miercuri, eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu, condamnat în vara anului trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa.

Aceasta este cea de-a treia cerere de eliberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu.

În toamna anului trecut şi la începutul acestui an, Judecătoria Medgidia a decis că fratele fostului preşedinte al României poate fi eliberat condiţionat. Deciziile respective au fost contestate de către DNA, iar Tribunalul Constanţa a hotărât în ambele cazuri să admită contestaţia procurorilor anticorupţie, astfel că Mircea Băsescu a rămas în penitenciar.

Articolul continuă după reclamă

Tribunalul Constanţa a considerat, la finalul lunii martie, când a respins a doua cerere a lui Mircea Băsescu de liberare condiţionată, că acesta îndeplineşte fracţia prevăzută de lege pentru a putea solicita liberarea condiţionată, precizând însă că nu există indicii temeinice că pedeapsa executată până în momentul respectiv şi-a atins scopul.

Instanţa a decis atunci că Mircea Băsescu mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată după trei luni.

El execută pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă, iar în luna februarie i-a fost schimbat regimul de detenţie de la semideschis la deschis, fiind mutat la secţia exterioară a penitenciarului de la Valu lui Traian.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.

Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.

În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Judecătoria Medgidia a dispus eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu. Decizia nu este definitivă