Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis, discuție cu Patriarhul Daniel la recepția de Ziua Națională: ”Am înţeles că sunteţi vaccinat cu schema completă”

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat miercuri, la Palatul Cotroceni, cu Patriarhul Daniel, despre faptul că acesta s-a vaccinat anti-COVID cu schema completă, în contextul în care au existat voci, inclusiv din mediul politic, care au considerat că un astfel de demers din partea conducătorului Bisericii Ortodoxe Române poate impulsiona vaccinarea.

de Redactia Observator

la 01.12.2021 , 18:27

Klaus Iohannis, discuție cu Patriarhul Daniel la recepția de Ziua Națională: ”Am înţeles că sunteţi vaccinat cu schema completă” Klaus Iohannis, discuție cu Patriarhul Daniel la recepția de Ziua Națională: ”Am înţeles că sunteţi vaccinat cu schema completă” - Administrația Prezidențiala

La finalul discursului rostit la recepţia cu ocazia Zilei Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis i s-a adresat Patriarhului: ”Am înţeles ca sunteţi vaccinat cu schema completă”, au declarat surse participante la evenimentul de la Cotroceni.

Conform aceloraşi surse, Patriarhul a venit ultimul în sala în care preşedintele a rostit discursul, aparent după o discuţie cu Klaus Iohannis, scrie news.ro.

Patriarhul Daniel a declarat, în urmă cu o săptămână, la Parlament, că s-a vaccinat şi că are doză dublă de vaccin anti-COVID-19, dar nu a făcut şi cea de-a treia doză. Mesajul Patriarhului către credincioşi a fost ”să facă ascultare de medici” şi să se sfătuiască fiecare credincios cu medicul de familie.

Articolul continuă după reclamă

Patriarhul Daniel a refuzat să dea detalii despre vaccinare

Pe acelaşi subiect

Patriarhul Daniel a fost întrebat la Parlament, unde a asistat la şedinţa solemnă dedicată Zilei Naţionale a României, dacă s-a vaccinat. El a spus: ”Sunt cu dublă doză”, şi a precizat că sunt confidenţiale informaţiile.

Întrebat ce mesaj are către credincioşi, Patriarhul a răspuns: ”Nu avem niciun mesaj, să facă ascultare de medici”. Patriarhul a mai spus că poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe a rămas aceeaşi.

Discursul susţinut de Klaus Iohannis de 1 Decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în discursul rostit la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale, că evenimentele din ultimele luni au declanşat sentimentul de neîncredere în clasa politică, subliniind că este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat. 

Iohannis a mai spus că „ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanţa identităţii noastre naţionale, la valorile şi aspiraţiile pe care le împărtăşim”.

Recepţia de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale, a fost organizată, din cauza situaţiei epidemiologice, cu 156 de invitaţi, printre care 20 de jurnalişti. Şeful statului a decorat mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Klaus Iohannis, discuție cu Patriarhul Daniel la recepția de Ziua Națională: ”Am înţeles că sunteţi vaccinat cu schema completă”