Antena Meniu Search
x

Video Klaus Iohannis nu vrea carantină în Bucureşti: "Este nevoie să se ia restricţii suplimentare"

Klaus Iohannis a cerut, miercuri, ca pentru București să se ia măsuri suplimentare, pentru că situația nu este deloc bună, dar a precizat că nu crede ca se impune carantina. Preşedintele a precizat că doar prin vaccinare şi respectarea restricțiilor și vom putea trece peste valul 3.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 24.03.2021, 13:41

Vezi și

Președintele Klaus Iohannis susține că este extrem de îngrijorat de evoluția pandemiei de Covid-19.

Întrebat ce părere are despre carantinarea de weekend, șeful statului a cerut să nu se confunde restricțiile suplimentare și carantinarea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Redăm declaraţiile făcute de Klaus Iohannis la Dăbuleni, unde a participat la campania de împădurire în zona deșertificată:

- Acest val trei, fiindcă suntem în valul 3, nu dispare de la sine. Pentru a domoli acest val este nevoie de respectarea restricţiilor şi accelerarea campaniei de vaccinare

- Sunt foarte îngrijorat, situaţia este extrem de serioasă

- Românii să respecte restricţiile şi să se înscrie la vaccinare

Despre situaţia din Bucureşti:

- Este complicată. Pentru Bucureşti este nevoie să se ia restricţii suplimentare. Sper ca cei din Comitet să fie înţelepţi

- Acolo unde se formează aglomeraţii, în special în weekend, vor trebui schimbate orele de deschidere pentru magazine şi mall-uri

- Nu cred că o carantinare pentru Bucureşti este o soluţie

- Trebuie să accelerăm vaccinarea. Până acum, aceste solicitări au dat rezultate, avem doze suplimentare

- Sunt foarte mulți oameni care ajuns la Terapie Intensivă și acolo nu sunt locuri. S-a creat în februarie impresia că pandemia e gata, o impresie greșită

- Autoritățile competente nu s-au preocupat să extindă locurille de la ATI și zi de zi există o lipsă de locuri aici

- Fac un apel către oameni să se înscrie în campania de vaccinare și să respecte măsurile. Doar acestea două combinate ne vor ajuta să trecem peste acest val 3.

Despre contopirea vacanţelor:

- Știm deja că mulți copii învață online. Dacă numărul de pacienți crește, trebuie intervenit și aici

- Cred că propunerea făcuta de ministrul Educației este una accepabila, să se contopească cele două vacanțe. Și în acest fel să eliminăm un factor demnificativ de răspândire a bolii

- Este complicat pentru părinții care vor avea iarăși copiii acasă, dar niciun sacrificiu nu este prea mare pentru sănătatea copiilor noştri.

Despre sărbători:

- Anul acesta, sărbătorile sunt la o distanţă mare (Paștele catolic față de cel ortodox - n.r.)

Acum, în 4 aprilie, vor sărbători catolicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși

- Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia încât lumea să poată să meargă şi la biserică, se se poată întâlni, în cerc restrâns, cu familia

- Nu-mi doresc, şi am spus clar, să îngrădim acceasul la biserică. Sunt sfintele sărbători de Paşti, oamenii vor să meargă la biserică şi trebuie să găsim soluţii să meargă la biserică.

137 de decese din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore. Peste 6.000 de cazuri noi

Peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost diagnosticate în ultimele 24 ore, în România. Un număr de 137 de români au murit de marți până miercuri, după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 913.143 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care, în ultimele 24 de ore, au fost diagnosticate 6.136 de cazuri noi. Un număr de 819.799 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, de la începutul pandemiei, 22.579 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În spitalele din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.359. Dintre acestea, 1.351 sunt internate la ATI.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Klaus Iohannis nu vrea carantină în Bucureşti: "Este nevoie să se ia restricţii suplimentare"