Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis va participa la încoronarea Regelui Charles şi a Reginei Camilla

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

de Redactia Observator

la 04.05.2023 , 11:51

Klaus Iohannis va participa la încoronarea Regelui Charles şi a Reginei Camilla Regele Charles şi regina Camilla - Profimedia

Vineri, şeful statului va participa la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii la Palatul Buckingham. Sâmbătă, preşedintele va participa la ceremonia încoronării care va avea loc la Westminster Abbey. Potrivit AFP, un număr de 2.000 de invitaţi vor asista la încoronarea Regelui Charles al III-lea, mult mai puţini decât cei 8.000 prezenţi la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953

Regele Charles al III-lea, prieten şi admirator al României

Regele Charles al III-lea a manifestat un deosebit interes pentru România. Majestatea Sa, un admirator al României şi în special al Transilvaniei, ne-a vizitat frecvent ţara, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural, salvându-le, astfel, de la distrugere. În prezent, deţine mai multe proprietăţi în ţara noastră. La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Fundaţia face parte din The Prince's Charities Group şi are sediul în satul Viscri, din judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO. Preşedinţia României i-a conferit, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume".

Articolul continuă după reclamă

Regele Charles al III-lea, pe atunci prinţul Charles de Wales, moştenitorul Coroanei Britanice, a vizitat România în perioada 3-6 noiembrie 1998, prilej cu care s-a aflat în municipiile Sibiu şi Bucureşti, potrivit volumului "România: date şi fapte (1989-2009)", editată de Agenţia Naţională de Presă Agerpres în anul 2010. Prinţul de Wales a avut convorbiri oficiale cu preşedintele Emil Constantinescu, la Palatul Cotroceni, şi a luat parte la un dineu oferit în onoarea sa de premierul Radu Vasile, la Palatul Mogoşoaia.

Pe acelaşi subiect

În perioada 3-6 mai 2002, prinţul Charles a efectuat o vizită cu caracter privat în ţara noastră, pe parcursul căreia a vizitat Timişoara, Sibiul, câteva comune din Braşov şi castelul familiei Banffy, din comuna clujeană Bonţida. Prinţul de Wales s-a mai aflat în vizite cu caracter neoficial în România în perioadele: 9-12 mai 2003 şi 9-10 mai 2004.   În 2006, prinţul Charles a decis să cumpere şi să renoveze o gospodărie săsească din satul braşovean Viscri, unul dintre satele săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, care figurează pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

La 6 mai 2008, prinţul de Wales, Charles, aflat într-o vizită privată la Bucureşti, a avut întâlniri separate cu preşedintele Traian Băsescu şi cu prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu. La 23 mai 2009, moştenitorul Coroanei Regale Britanice, aflat în vizită în România, a inaugurat, la Saschiz, în judeţul Mureş, un centru de procesare a legumelor şi fructelor, realizat de fundaţia Adept, specializată în conservarea biodiversităţii şi în dezvoltarea comunitară în Transilvania.

În perioada 15-20 mai 2011, prinţul de Wales s-a aflat într-o vizită privată, în timpul căreia a văzut o fabrică de prelucrare a laptelui din comuna mureşeană Saschiz, s-a întâlnit la reşedinţa sa din Valea Zălanului cu mai mulţi primari şi oficiali din conducerea judeţului Covasna, a vizitat satul Delniţa din judeţul Harghita (unde a vizitat biserica fortificată, împrejurimile localităţii şi s-a întâlnit cu Barbara Knowles, o femeie din Marea Britanie stabilită în zonă). De asemenea, în 20 mai 2011, prinţul moştenitor al Marii Britanii a avut întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, şi cu premierul Emil Boc, la Palatul Victoria.

În data de 6 iunie 2012, prinţul Charles a sosit într-o vizită privată în România, pentru a petrece câteva zile de vacanţă. A vizitat localităţile Apold, Daia şi Saschiz. La 11 iunie 2012, prinţul a avut întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

În perioada 30 mai - 3 iunie 2013, prinţul Charles al Marii Britanii a efectuat o altă vizită, neoficială. În cadrul acesteia, moştenitorul Coroanei Britanice a mers la Micloşoara, în judeţul Covasna, unde a fost oaspetele contelui Kalnoky Tibor, a vizitat satul Archita din comuna Vânători, judeţul Mureş, şi a mai achiziţionat o casă în localitatea covăsneană Valea Zălanului. A avut, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

În perioada 27-31 mai 2014, prinţul Charles s-a aflat într-o vizită privată, cu acest prilej fiind primit de preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, care i-a mulţumit "pentru prietenia pe care a arătat-o, în toţi aceşti ani, României şi poporului român". Totodată, în cadrul unei festivităţi, Universitatea din Bucureşti i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Moştenitorul tronului Marii Britanii a vizitat Biserica Neagră din Braşov, Biserica Sfântul Nicolae, muzeul primei Şcoli româneşti din Şcheii Braşovului şi s-a întâlnit cu sătenii din Valea Zălanului.

Prinţul Charles de Wales a sosit în România, într-o altă vizită privată, la 31 mai 2015, fiind primit, în aceeaşi zi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. O temă de discuţie a fost atunci preocuparea comună pentru punerea în valoare a patrimoniului natural şi istoric din întreaga Românie. În finalul întâlnirii, prinţul de Wales i-a adresat preşedintelui Iohannis invitaţia de a vizita Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, invitaţie pe care şeful statului a acceptat-o. Prinţul Charles a petrecut ziua de 1 iunie în satul Valea Zălanului, din judeţul Covasna. În cursul dimineţii, prinţul de Wales şi oaspeţii săi s-au plimbat prin pădurile şi poienile din jurul satului, însoţiţi de contele şi de contesa Kalnoky, care deţin mai multe proprietăţi la Valea Crişului şi Micloşoara, după care a jurizat un concurs de cosit. În contextul vizitei de câteva zile, prinţul Charles a lansat, la 2 iunie 2015, în satul Viscri, Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie caritabilă cu scop educativ ce urmăreşte să sprijine păstrarea patrimoniului şi dezvoltarea durabilă în România (a doua fundaţie patronată de prinţul Charles în România, după Fundaţia "Mihai Eminescu Trust", deschisă cu 15 ani în urmă tot la Viscri). Totodată, la 3 iunie 2015, prinţul Charles al Marii Britanii s-a întâlnit cu localnicii din Valea Zălanului şi a degustat produse tradiţionale preparate de aceştia.

La 30 mai 2016, prinţul Charles de Wales a ajuns la Bucureşti, unde a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Dacian Cioloş. În cursul serii, prinţul a sosit la conacul său din Valea Zălanului, cumpărat în anul 2008, unde obişnuia să vină de câţiva ani la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie. În ziua de 1 iunie, prinţul de Wales a vizitat localitatea Viscri, din judeţul Braşov, unde a inaugurat Centrul de pregătire meşteşugărească "The Prince of Wales's Training Centre", cu ocazia primei aniversări a Fundaţiei Prinţul de Wales România, iar a doua zi, 2 iunie, a vizitat Cheile Vârghişului, una dintre cele mai impresionante rezervaţii naturale din ţară, unde există peste o sută de peşteri.

În perioada 29-31 martie 2017, prinţul Charles a efectuat o vizită oficială în România. Cu acest prilej, a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu. Şeful statului i-a conferit prinţului Charles "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume". În cadrul vizitei, la Mormântul Soldatului Necunoscut, prinţul Charles a depus o coroană din maci stilizaţi, macul fiind simbolul eroului căzut la datorie, adusă special din Marea Britanie pentru acest eveniment, realizată în tradiţia britanică. De asemenea, a fost primit la Palatul Elisabeta de principesa moştenitoare Margareta şi de principele Radu, iar la Catedrala Patriarhală, de patriarhul Daniel. A vizitat Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (Biserica Dragomireşti, ouăle încondeiate şi icoanele lucrate manual au reprezentat câteva dintre atracţiile de la Muzeul Satului care i-au stârnit interesul), Parcul Natural Văcăreşti (unde a plantat un plop alb), Teatrul Naţional din Bucureşti, Centrul Vechi al Capitalei (printre obiectivele admirate de Alteţa Sa Regală numărându-se Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai vechi din Europa, şi Biserica Stavropoleos), sediul Hospice Casa Speranţei din Bucureşti şi Fundaţia FARA România. Alteţa Sa Regală şi-a încheiat vizita oficială în România la Şcoala din satul Vizureşti (Dâmboviţa) - cel mai amuzant moment al vizitei a fost acela în care prinţul Charles a primit în dar un set de trei mături, de diferite dimensiuni, de la primarul localităţii; Alteţa Sa Regală a afirmat că acestea sunt "foarte utile" şi a folosit-o pe cea mai mică pentru a-l "peria" pe primar pe costum. Aceasta a fost cea de-a doua vizită oficială în ţara noastră a moştenitorului Coroanei Regale Britanice, după cea din 1998.

La 29 mai 2017, Universitatea "Babeş-Bolyai" i-a decernat prinţului de Wales titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii solemne. Alteţa Sa Regală, Charles, Prinţ de Wales, a vorbit în discursul ţinut cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) despre motivele pentru care vine atât de des în România: "Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie - identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume", a afirmat Alteţa Sa Regală, cu ocazia discursului rostit în cadrul ceremoniei. Prinţul de Wales a precizat că se împlinesc "exact" 20 de ani de la prima sa vizită în România, în Transilvania, în 1997 şi a evocat frumuseţea acestei regiuni şi puternica impresie pe care a lăsat-o asupra lui atunci. În cadrul vizitei sale private de la finalul lunii mai - începutul lunii iunie 2017, prinţul Charles s-a întâlnit în satul Viscri, la sediul fundaţiei sale, cu mai mulţi fermieri şi experţi în mediul forestier. De asemenea, a vizitat trei biserici medievale din judeţul Braşov - Drăuşeni, Homorod şi Mercheasa (la biserica fortificată din Drăuşeni, a fost întâmpinat de singura reprezentantă a comunităţii saşilor din localitate, Ella Kosa, în vârstă de 78 de ani), a vizitat Muzeul etnografic în aer liber de la Cernat şi Biserica greco-catolică din oraşul Teiuş, judeţul Alba.

La 16 decembrie 2017, prinţul Charles a luat parte, la Bucureşti, la funeraliile regelui Mihai (1927-1930; 1940-1947), ultimul suveran al României. În perioada 30 mai - 4 iunie 2018, prinţul de Wales s-a aflat în vizită privată în ţara noastră, în cadrul căreia a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, de premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, şi de Custodele Coroanei Române, Margareta, la Palatul Elisabeta. De asemenea, a vizitat sediul Fundaţiei care îi poartă numele din satul Viscri - o casă din anul 1700 -, unde s-a întâlnit cu mici fermieri şi producători de alimente artizanale din România.

În cursul anilor următori, din cauza pandemiei de Covid-19, prinţul Charles nu a mai fost în ţara noastră, însă a continuat să promoveze patrimoniul cultural şi peisajele naturale ale României.

Într-un film cu o durată de cinci minute, prezentat în anul 2020 la Valea Zălanului, realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România, prinţul Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară "uimitoare", menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el "se simte acasă".

"România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni", a spus prinţul Charles, naratorul acestui scurtmetraj. Alteţa Sa i-a îndemnat pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor, să îşi petreacă vacanţele în România şi să descopere "bogăţiile de necrezut" ale acesteia.

Prinţul Charles al Marii Britanii s-a aflat, din nou, în vizită în România în perioada 25-30 mai 2022. A fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi de Custodele Coroanei, Margareta, şi de Principele Consort, la Palatul Elisabeta. Prinţul de Wales a vizitat, însoţit de Custodele Coroanei Române, centrul pentru refugiaţi ucraineni organizat la Romexpo. Prinţul Charles de Wales a avut o întrevedere şi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, temele abordate fiind legate de situaţia de securitate a României în contextul invaziei ruse în Ucraina, precum şi de politicile ţării noastre în domeniul energiei verzi şi regenerabile. Prinţul Charles al Marii Britanii a petrecut, apoi, o zi la casa sa din Valea Zălanului, o mică localitate izolată din judeţul Covasna, unde a venit ani la rând într-o scurtă vacanţă. Ca să ajungi în acest sat trebuie să parcurgi vreo 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de ţară, pe care abia dacă încap două căruţe în acelaşi timp. Atunci când vine la Valea Zălanului, prinţul Charles obişnuieşte să îşi petreacă timpul plimbându-se prin pădure, studiind florile de câmp, gustând bucate tradiţonale, dormind în aşternuturi ţesute în casă sau, pur şi simplu, odihnindu-se la umbra copacilor. În cadrul vizitei sale în ţara noastră, moştenitorul Coroanei Britanice a fost prezent la Sibiu, la lansarea celui mai mare proiect de reîmpădurire din Europa. Cu acest prilej, prinţul de Wales a precizat că "este o mare bucurie" să se afle din nou în România. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Klaus Iohannis va participa la încoronarea Regelui Charles şi a Reginei Camilla