Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La un pas de tragedie! Şofer grav rănit după ce a fost lovit de un TIR care a pătruns pe contrasens

Un bărbat de 34 de ani a fost rănit, luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un TIR pătruns pe contrasens.

de Redactia Observator

la 23.10.2017 , 10:30

Un bărbat de 34 de ani a fost rănit, luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un TIR pătruns pe contrasens. Bărbatul a rămas încarcerat şi a fost scos din maşină de către echipajele de descarcere, fiind transportat la spital cu multiple traumatisme, dar conştient. Traficul pe DN 17, în localitatea Podu Coşnei, este complet blocat, informează News.ro

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, accidentul s-a produs în localitatea Dealu Floreni, la 12 kilometri de municipiul Vatra Dornei, fiind implicate un autoturism şi un autotren.

Şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar la faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al  Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei cu o autospecială pentru descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD.

Articolul continuă după reclamă

”Rănitul, în vârstă de 34 de ani, conştient, dar cu mai multe traumatisme, a fost extras de către salvatori şi stabilizat hemodinamic de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, au precizat reprezentanţii ISU |Suceava.

Potrivit centrului Infotrafic, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers în judeţul Suceava, pe DN 17, la kilometrul 133+200 de metri, în localitatea Podu Coşnei. din cauza accidentului, provocat de un TIR care a lovit un autoturism ca urmare a intrării pe contrasens.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » La un pas de tragedie! Şofer grav rănit după ce a fost lovit de un TIR care a pătruns pe contrasens