Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Actorii din Moromeții 2, aplaudați minute în șir după premiera filmului

Seara trecută a fost una dintre cele mai aşteptate de către iubitorii filmului românesc. S-a lansat oficial pelicula Moromeţii 2, o ecranizare a romanului lui Marin Preda. Regizorul Stere Gulea a reluat povestea de unde a lăsat-o în 1987, aşa că îl aduce din nou pe ecrane pe carismaticul Ilie Moromete, de data aceasta în interpretarea lui Horaţiu Mălăele.

de Redactia Observator

la 06.11.2018 , 08:51

Seara trecută a fost una dintre cele mai aşteptate de către iubitorii filmului românesc. S-a lansat oficial pelicula Moromeţii 2, o ecranizare a romanului lui Marin Preda. Regizorul Stere Gulea a reluat povestea de unde a lăsat-o în 1987, aşa că îl aduce din nou pe ecrane pe carismaticul Ilie Moromete, de data aceasta în interpretarea lui Horaţiu Mălăele. Sala Palatului a fost neîncăpătoare, iar actorii au fost aplaudaţi minute în şir la finalul proiecţiei.

După 31 de ani, ne întoarcem în Câmpia Dunării. Lumea clasică a satului, aşa cum o ştia Ilie Moromete, interpretat acum de maestrul Horaţiu Mălăele, îşi trăieşte ultimele clipe. Anii colectivizării îl găsesc îmbătrânit, dar încă în putere.

Peste 4000 de oameni au venit la premiera de gală a mult aşteptatului film. Pelicula, semnată de regizorul Stere Gulea, care a ecranizat şi primul volum al lui Marin Preda, il are de data aceasta, în prim plan, pe mezinul Niculae. Îi dă viaţă Iosif Paştina, un actor în vârstă de doar 20 de ani.

Vezi și

Regizorul Stere Gulea și actorul Horațiu Mălăele au povestit despre decizia de a demara acest proiect.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie. Cele mai multe secvențe au fost turnate în aceeași casă, din același sat în care a fost realizat și primul film - Talpa, județul Teleorman. La finalul proiecţiei, actorii şi echipa de producţie au urcat pe scenă în aplauzele publicului după interpretarea în direct a ultimei melodii din film de către cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Dragomiroiu.

În foaierul Sălii Palatului, publicul a avut prilejul să schimbe impresii cu artiştii, să citească ziarul vremurilor de mult apuse sau să se fotografieze în faţa casei lui Ilie Moromete, reprodusă aici special pentru eveniment.

Filmul va putea fi văzut de publicul larg din 16 noiembrie în cinematografele din întreaga ţară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Actorii din Moromeții 2, aplaudați minute în șir după premiera filmului