Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Loviţi de năpastă şi la mila cerului. Vremea s-a dezlănţuit cu furie peste oameni şi a lăsat în urmă dezastru: "Ia uite, frate, ce e aici!"

E vremea extremelor în acest sfârşit de săptămână. Vijeliile puternice au smuls acoperişuri şi au aruncat copacii la pământ. În unele oraşe a plouat atât de mult, încât străzile au devenit adevărate râuri. În Vrancea, trei adulţi şi doi copii au fost surprinşi de vijelie în munţi, iar în Timiş, fulgerele au aprins o fermă de vaci. Nici orele următoare n-aduc linişte. Meteorologii au colorat ţara în Coduri roşii şi portocalii de vreme severă. 

de Redactia Observator

la 30.07.2022 , 19:20

O vijelie de doar 15 minute a făcut prăpăd în municipiul Focşani, aflat sub Cod roşu de furtuni. A plouat atât de mult, încât străzile s-au transformat în canale navigabile. Şoferul din imagini abia reuşeşte să conducă. Apa curge valuri-valuri, iar trotuarele nu se mai văd. "Ia uite, frate, ce e aici! Mergi cu barca pe aici!" Pe unele drumuri, maşinile abia se mai văd. 

Copaci puși la pământ, acoperişuri smulse, mașini distruse

Vijelia puternică a smuls acoperişul unui bloc ca pe un fulg, l-a plimbat pe sus zeci de metri, după care l-a aruncat peste maşini. Vântul a smuls copacii din rădăcini şi i-a trântit la pământ. În comuna Tulnici, vântul şi ploaia puternică au lovit fără milă. Nu s-a văzut la un metru în faţă. Iar în Cheile Tişiţei, trei adulţi şi doi copii au fost suprinşi de vijelie. Salvamontiştii n-au mai primit nicio veste despre ei, aşa că au plecat să-i găsească.

Vezi și

Dezastru a fost şi în vestul ţării. În Timiş, vântul a bătut cu puterea unui uragan. Cerul a fost brăzdat de fulgere, iar autorităţile au dat RO-ALERT pentru vremea severă. Ca nişte gloanţe, bucăţi de gheaţă au făcut perdea de grindină. Parcarea unui centru comercial din oraş s-a transformat în lac. După furtună, pompierii au început să numere pagubele de pe străzi. Aici, vijelia a retezat un copac şi l-a proptit în gard. 

Pe acelaşi subiect

Un fulger puternic a săgetat o fermă de vaci din judeţ. A trăsnit un fânar, care s-a aprins ca o torţă. Vâlvătaia puternică s-a văzut de la sute de metri distanţă. Din fericire, oamenii au reuşit să scoată animalele la timp. În schimb, peste 1.000 de baloţi s-au făcut scrum. În Bistriţa, furtuna a lăsat în urmă drumuri surpate, noroi şi mult gunoi.  

Vremea face ravagii şi zilele următoare. Prognoza meteo

Weekendul împarte ţara în Coduri roşii, portocalii şi galbene de vreme severă. Vor fi ploi abundente, grindină şi vânt puternic. În vest, de exemplu, vijeliile vor aduce rafale de peste 90 km/h. De săptămâna viitoare, arşiţa revine în forţă cu temperaturi de peste 35 de grade. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Loviţi de năpastă şi la mila cerului. Vremea s-a dezlănţuit cu furie peste oameni şi a lăsat în urmă dezastru: "Ia uite, frate, ce e aici!"