Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Luni se deschide complet inelul sudic al A0. Nordul rămâne în șantier și în 2025

Mai sunt câteva de ore până la evenimentul verii. Cu o întârziere de doi ani şi jumătate, inelul de sud al A0, şoseaua de mare viteză care înconjoară Capitala va fi deschis complet. Ne aşteptăm însă ca traficul să devină cu adevărat fluid abia peste un an si jumătate, când ar putea fi gata întregul inel de autostradă al Bucureştiului. 

de Redactia Observator

la 30.06.2025 , 18:22

Cu o lungime de 100 de kilometri, Autostrada Zero va ajuta la fluidizarea traficului din jurul Capitalei şi la conexiunile cu şoselele rapide spre Piteşti, Constanţa şi Ploieşti.

"Prima inaugurare, primul tronson va fi cred săptămâna viitoare, luni, marţi. Acel A0 care va rezolva multe lucruri care ţin de trafic, inclusiv în Bucureşti", spune Sorin Grindeanu, fostul ministru al Transporturilor.

Porţiunea se va deschide o întârziere de doi ani şi jumătate, plus trei amânări doar anul acesta.

Articolul continuă după reclamă

Şoferii vor putea circula pe tot inelul de sud al Autostrăzii Zero de luni, 30 iunie, odată cu deschiderea ultimului lot aflat în lucru, cel dintre Bragadiru şi Joiţa. În schimb rămân lucrări importante de executat pe segmentul de Nord. Iar în spatele meu este chiar primul lot, cel dintre Joiţa şi Corbeanca, unde avansul lucrărilor este cel mai mic, de doar 3%. Şi asta pentru că în ultimii patru ani a existat doar un război al contestaţiilor.

Lotul 2, Corbeanca - Afumaţi, este singurul deschis de pe inelul de nord. Pe lotul 3, Afumaţi - Pantelimon, lucrările au ajuns la jumătate, iar cel mai avansat este Pantelimon - Glina.

"Până la sfârşitul acestui an în mod sigur vom deschide Lotul 4, Pantelimon-Glina, de pe semi-inelul nordic. Rămâne sub semnul întrebării Lotul 3, Afumaţi-Pantelimon, cel de 8,6 kilometri. Depinde foarte mult de modul în care constructorul chinez înţelege să se mobilizeze. În acest moment nu are o mobilizare suficientă", spune Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Autorităţile vor ca până la sfârşitul anului viitor şoferii să poată merge pe toată autostrada din jurul Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Luni se deschide complet inelul sudic al A0. Nordul rămâne în șantier și în 2025