Mai mulți medici de la ATI Pantelimon și-au anunțat demisiile din gărzi, după ce două doctorițe au fost acuzate de omor cu premeditare. Ce se întâmplă cu pacienții
Majoritatea medicilor din secţia ATI din cadrul Spitalului Sf. Pantelimon îşi anunţă demisia din gărzi, internările în spital fiind blocate, în contextul în care doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare. Şefa secţiei ATI afirmă că medicii nu se tem, dar că preferă să meargă în locuri unde „nu sunt călcaţi în picioare”
Pacienţii aflaţii în secţia ATI sunt în continuare îngrijiti, spune medicul. „Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienţii care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunţat toate secţiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situaţie. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reuşim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm. Urmează şi demisia. Plecăm toţi. Toţi colegii”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian.
Aceasta a explicat că în secţia ATI sunt 12 medici. În condiţiile în care cele două doctoriţe sunt anchetate, una este în concediu, iar alt medic „deocamdată nu ştie dacă îşi dă demisia”, ceilalţi opt medici au decis să renunţe la gărzi.
Medicul spune că presiunea a ajuns undeva la nişte cote „incredibil de suportat”. „Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamaţie că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu ştiu cât că aşa consideră aparţinătorul. (...) Domnilor anestezişti din ţara asta, aţi fost întrebaţi vreodată de către un aparţinător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”, a mai afirmat Florina Pompilian.
Medici, acuzați de omor cu premeditare
- Două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, acuzate de moartea unui pacient căruia i-au scăzut nejustificat doza de...
- SURSE: Cel puţin trei pacienţi morţi la Spitalul Pantelimon, după ce medicii ar fi oprit tratamentul intenţionat
- Managerul spitalul Sf. Pantelimon şi-a depus demisia, la cererea ministrului Sănătăţii. Patru cadre medicale,...
Joi, doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sfântu Pantelimon din Bucureşti acuzaţi de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei vor fi duşi la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca propunerea procurorilor privind emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele lor. Femeile au fost reţinute miercuri, fiind acuzate de moartea unui pacient de 54 de ani căruia i-au scăzut nejustificat doza de noradrenalină.
Una dintre ele este inculpată pentru tentativă de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi omor calificat cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor, cea de-a doua fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei.
Rafila, despre situația de la spitalul Pantelimon
După apariția primelor informații despre cazul Pantelimon, corpul de control al ministrului Sănătății și Colegiul Medicilor au investigat cazul și s-a făcut o sesizare la Parchet de către spital.
„După ce corpul de control și-a încheiat misiunea, a urmat partea de anchetă profesională realizată de Colegiul Medicilor. (...) Au emis un raport care nu conținea elemente care să sugereze că acolo ar fi fost vorba de o situație care ar fi pus în mod deliberat în pericol pacienții. Să lăsam justiția să-și urmeze cursul, să o susținem, toate instituțiile au pus la dispoziție documentele solicitate", a mai spus Rafila.
Ministrul a mai anunțat că demisia managerului va intra în vigoare peste câteva zile, după desemnarea unui înlocuitor. „Dânșii au decis că vor demisiona, demisia intră în vigoare în câteva zile, nu putem lăsa fără management spitalul”, a adăugat Alexandru Rafila.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰