Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mâncarea, vedeta weekendului la festivalurile din întreaga ţară: De la tocăniţa de vânat, la sarmalele cu pasat

Toamna înseamnă belşug. Iar asta se vede în mai multe oraşe din ţară, în acest weekend, unde au loc festivaluri diverse, în cadrul cărora mâncarea bună, gătită de bucătari priceputi, este vedeta. Mii de pofticioşi s-au adunat să guste din preparatele speciale, şi au plecat acasă cu traistele pline de bunătăţi. 

de Lili Trifu

la 25.09.2022 , 08:39

În Vaslui, a fost festin regesc la cea de-a 13-a ediţie a Festivalul Vânătorilor. Ceaunele au fost încinse încă de la prima oră a dimineţii, iar la proţap au fost puşi godacii, mistreţii şi cerbii.

Bucătar: Pregătim masa pentru Festivalul Vânătorilor, să fim primii.  

Vasile Negru - director AJVSP Vaslui: Pentru că este un festin culinar, vom acorda premii tuturor celor care se străduiesc, cu iscusinţa lor, cu măestria lor, să facă cele mai bune preparate şi mâncăruri din carne cu specific vânătoresc.  

Vezi și

Zeci de vânători din Vaslui şi-au pus armele în cui, şi-au luat halatele de bucătari şi s-au întrecut în grătare şi mâncăruri făcute din carne de vânat.

Pe acelaşi subiect

Adrian Tighici - organizator: Avem, în primul rând, tocăniţa de căprior, care an de an a fost apreciată, apoi tochitura de porc mistreţ, avem o fasole cu costiţă de porc mistreţ afumată. 

Bucătari: Aici este o tocăniţă de căprioară, foarte bună. Dincolo se pregăteşte o tocăniţă de cerb.

- Un papricaş de căprioară, cu legume foarte multe şi cu un sos vânătoresc. 

La Brăila peştele a fost vedeta. Vremea frumoasă de toamnă târzie i-a ademenit pe brăileni la standurile expoziţionale de pe Faleza Dunării, unde scoicile, racii şi peştele proaspăt au fost fost la mare căutare.

Bucătar: Toate sortimentele de peşte făcute ca pe malul Dunării. Crap, somn, sânger, plătică, mreană. Avem 7 sortimente de peşte. La ciorba de peşte sunt 3 secrete esenţiale: focul, apa de Dunăre, şi peştele cât mai proaspăt. peştele este prins azi noapte.  

Reţetele tradiţionale din peşte au fost completate de fructele de mare, gătite în stil oriental, iar pofticioşii le-au încercat pe toate.

Bucătar: Anul ăsta ne-am pregătit cu tentacule de calamar în sos de vin, creveţi în sos de unt, mix de fructe de mare, tigaie picantă, aici avem scoici în sos chilli.  

Reporter-client: Ce v-aţi ales?

Scoici şi borş de peşte.

Şi borşul cum a fost?

Foarte bun, foarte bun. Reţetă tradiţionlaă, simplă dar delicioasă. 

La poalele munţilor Apuseni, turişti din toată ţara s-au delectat cu bucate tradiţionale şi au plecat acasă cu straițele pline de bunătăți.  

Clientă: Dulceaţă de caise, măceşe, mai la fund am de cătină, De toate felurile. Ştiu că sunt făcute natural, majoritatea sunt bio. Ştiu că nu sunt adăugaţi tot felul de aditiţi şi lucruri care nu ne plac. 

Clientă: Sunt foarte bune şi vreau să spun că le-am cumpărat pentru că acasă soţul mă îndeamnă să fac sarmale cu pasat şi nu ştiu să le fac, nu ştiu cum trebuie să fie gustul, şi de aceea le-am cumpărat. 

Doamna Floare a venit cu un război moștenit de la străbunica ei, încă funcțional. 

Floare Codoban - meşter popular: Războiul ăsta are mulţi ani, mulţi ani, peste 100 de ani, şi am venit să facem tradiţii, facem la război covoare, facem străiţe, facem pânze pentru costume, facem ştergar de perete care se pune pe farfurii.  

Ajuns la a 10-a ediţie, Festivalul "Straiţă Plină" din comuna Roșia, judeţul Bihor, a atras anul acesta peste 2000 de iubitori de tradiţii, meşteşuguri şi bucate alese. Prețurile au fost un pic mai mari ca în alţi ani, dar, chiar și așa, vânzătorii au rămas cu tarabele goale. 

Lili Trifu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Mâncarea, vedeta weekendului la festivalurile din întreaga ţară: De la tocăniţa de vânat, la sarmalele cu pasat