Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marea Britanie se pregăteşte de o nouă relaxare. De săptămâna viitoare se redeschid magazinele, terasele și sălile de sport

Marea Britanie se pregătește de o nouă relaxare, după ce premierul Boris Johnson a anunțat oficial, luni, că începând de săptămâna viitoare se vor redeschide toate magazinele, sălile de sport, saloanele și terasele în aer liber. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 05.04.2021 , 21:42

Un bărbat pășeste pe Regent Street din Londra, prin fața magazinelor închise Un bărbat pășeste pe Regent Street din Londra, prin fața magazinelor închise - Getty Images - imagine cu scop ilustrativ

Având în vedere că programul de vaccinare se desfășoară rapid în Marea Britanie, iar numărul de infecții cu Covid-19 este în scădere, Boris Johnson a spus că Anglia va trece într-o nouă  etapă de relaxare a măsurilor de carantină, scrie Reuters.

Angajații vor continua munca de acasă, călătoriile interne, limitate

Cu toate acestea, oamenilor li se recomandă să continue să muncească de acasă, atât cât se poate și să reducă la minimum călătoriil interne. 

Articolul continuă după reclamă

Totodată,  Boris Johnson a confirmat că guvernul analizează varianta unui sistem de certificare a statutului COVID sau a unui pașaport de vaccinare, pentru a ajuta la redeschiderea marilor evenimente.

Pe acelaşi subiect

Dacă la începutul anului, britanicii raportau şi 60.000 de cazuri noi într-o zi, ieri au fost confirmaţi cu SARS CoV2 doar 2.300, în Marea Britanie.

Numărul morţilor a scăzut şi el dramatic, de la aproape 2.000 la jumătatea lui ianuarie, la doar 10 ieri. Totul în contextul în care mai bine de jumătate din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin.

Testare COVID-19 gratuită în Marea Britanie

Guvernul britanic promite teste COVID-19 gratuite, de două ori pe săptămână, pentru toată lumea din Anglia, începând de vineri. Este valabil pentru oricine a împlinit vârsta de 18 ani. Fiecăre persoană care a împlinit 18 ani va putea să ridice de la farmacie, gratuit, cutii cu 7 kituri de auto-testare.

Potrivit Sky News, planul guvernului se adresează celor fără simptome, deoarece una din trei persoane cu coronavirus este asimptomatică și poate răspândi virusul fără să vrea.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Marea Britanie se pregăteşte de o nouă relaxare. De săptămâna viitoare se redeschid magazinele, terasele și sălile de sport