Mario Iorgulescu este "conştient", dar conectat la aparate. Anunţul medicilor după accidentul teribil provocat de fiul preşedintelui LPF
Evoluția stării de sănătate a lui lui Mario Iorgulescu, internat în Spitalul Elias cu diagnosticul de politraumatism în urma accidentului cumplit de duminică, este lent favorabilă.
Evoluția stării de sănătate a lui lui Mario Iorgulescu, internat în Spitalul Elias cu diagnosticul de politraumatism în urma accidentului cumplit de duminică, este lent favorabilă.
Potrivit unui comunicat al spitalului, Mario Iorgulescu este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică, anunță medicii de la unitatea spitalicească.
"Evoluția pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias cu diagnosticul de Politraumatism prin accident rutier, este lent favorabilă. El este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică. Se apreciază că deocamdată nu a depășit zona riscului vital și continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă", anunţă managerul Spitalului Elias, Mugur Ardelean.
Mario Iorgulescu a fost internat duminică în Spitalul Elias din Capitală, în urma unui accident grav produs la ieșirea din București, în urma căruia celălalt șofer a murit.
Mario Iorgulescu avea 240 km/h când a provocat accidentul
Mario Iorgulescu, în vârstă de 24 de ani, se afla la volanul unui Aston Martin DBS și se deplasa pe Șoseaua Chitilei, dinspre Centura București către Podul Constanța.
La un moment dat, fiul preşedintelui LPF ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina ar fi pătruns pe contrasens și s-ar fi izbit violent de un alt autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, care a murit pe loc în urma impactului devastator.
Unchiul tânărului mort în accident a acuzat faptul că Mario Iorguleascu gonea cu viteză nebună. Vali Gutu, unchiul victimei, a oferit o reacție scurtă pentru Radio Sport 1, preluat de GSP: "Noaptea trecută, în jurul orei 2:30, Mario Iorgulescu mi-a omorât nepotul de 25 de ani, intrând pe contrasens pe șoseaua Chitilei, cu 240 de kilometri la oră! Cred că deja se încearcă mușamalizarea cazului. Gino deja a ridicat mașina odraslei de la locul faptei, apoi la Elias, la spital, a stat numai cu telefonul la ureche".
Conform unei informări a Poliţiei, în urma impactului "ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile, iar primul dintre ele a luat foc la compartimentul motor"
"Din accident, a rezultat decesul conducătorului aflat în al doilea auto, după manevre de resuscitare și rănirea gravă a celuilalt conducător auto, care a fost transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier", a anunţat Poliția, după accident.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰