Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"

Incident aviatic extrem de grav. O aeronavă a companiei Swiss Airlines, cu 74 de pasageri la bord, care zbura pe ruta Bucureşti - Zurich, a aterizat de urgenţă în Austria. 17 persoane au fost rănite, iar un membru al echipajului e la terapie intensivă, în stare foarte gravă. Pasagerii povestesc că avionul s-a umplut dintr-o dată cu un fum gros şi n-au mai putut să respire.

de Redactia Observator

la 24.12.2024 , 19:11

Sunt imagini surprinse la câteva momente după aterizarea de urgenţă pe aeroportul din Graz, Austria. Este o desfăşurare de forţe uriaşă. Pista este plină de ambulanţe şi maşini de pompieri. La bord sunt 74 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. 17 oameni sunt răniţi, iar unul e în stare extrem de gravă.

Aeronava, care aparţine companiei Swiss Airlines, decolase de la Bucureşti la ora 16.35 cu destinaţia Zurich, Elveţia. După aproximativ o oră şi jumătate în cockpit dar şi în restul avionului începe să se simtă un miros înecăcios. Pasagerii povestesc că un fum negru a început să intre prin instalaţia de climatizare.

Ce povestesc pasagerii

Vezi și

"Ni s-a spus să luăm poziția de aterizare de urgență. În ciuda fumului, măștile de oxigen nu au căzut, ne-am acoperit gura cu o cârpă ca măsură de urgență, a declarat un călător", ne mărturiseşte un martor.

Pe acelaşi subiect

De la 12.000 de m altitudine, piloţii au început coborârea rapidă spre cel mai apropiat aeroport. Urmează clipe de panică generală. Mărturiile sunt dramatice.

"Cabina a fost neagră de fum timp de 20 de minute. După aterizarea de urgență, însoțitorul de bord nu a putut deschide ușa. Pasagerii au urcat în cele din urmă pe toboganul de evacuare. Fiica mea este internată în spital peste noapte", a scris pe platforma X un bărbat.

Un membru al echipajului, în stare extrem de gravă

Este un avion elveţian. La 18:15 erau în drum de la Bucureşti la Zurich. Din cauza unei probleme, echipajul a luat decizia să aterizeze de urgenţă aici. Medicii au acordat imediat primul ajutor răniţilor. Un membru al echipajului era în stare extrem de gravă. Un elicopter l-a transportat la spital.

Ceilalţi însoţitori de zbor şi cei doi piloţi au primit şi ei îngrijiri medicale, la fel şi alţi 12 pasageri. Nu se ştie momentan dacă la bord erau şi români.

"Nu avem voie să dăm informaţii suplimentare. Nu avem voie să dăm informaţii despre pasageri.Puteţi să citiţi toate informaţiile publice pe site-ul nostru", a transmis compania aeriană.

Care ar fi fost cauza degajării de fum

Ministerul de Externe anunţă că nu s-au primit solicitări pentru asistenţă. Compania aeriană a anunţat că imediat după incidentul grav, o echipă de experţi a ajuns în Austria şi a început ancheta. Aeronava, de tip Airbus A220-300, avea mai puţin de 13 000 de ore de zbor în cei şapte ani de când a ieşit de pe uşa fabricii.

Se pare că a existat o deficienţă la unul dintre motoare şi în acelaşi timp în cabină s-a constatat un fum intens, provenit probabil din arderea izolaţiei unor conductori sau o defecţiune la aparatul de aer condiţionat.

Reprezentanţii Swiss Airlines au transmis că a fost planificat un zbor special care să preia pasagerii din Austria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă simţiţi mai calmi şi mai buni de Crăciun?
Observator » Evenimente » Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"