Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei luptă să trăiască, după un accident înfiorător

Imagini cumplite, noaptea trecută, pe bulevardul Mamaia din Constanța, în urma unui accident înfiorător. Din primele informații, șoferul unui Mercedes, care gonea cu viteză, ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina s-a rupt efectiv în două. Cinci tineri au fost răniţi în accident. Din păcate, unul dintre ei, preluat în stare critică de la locul nenorocirii, a murit la spital. 

de Redactia Observator

la 11.03.2025 , 09:06

Cinci tineri se aflau în mașină, în momentul accidentului: patru băieţi şi o fată, cu vârste între 21 şi 25 de ani. Din primele informaţii, o maşină care circula cu viteză s-a izbit de un stâlp. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a rupt efectiv în două. 

Mașină ruptă în două, pe bulevardul Mamaia din Constanța. Un tânăr a murit la spital după accident

La faţa locului au intervenit salvatorii militari cu mai multe autospeciale, dintre care și descarcerarea. Din accidentul rutier au rezultat 5 victime dintre care două au fost preluate inconștiente. 

Vezi și

"În această seară, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs la un autoturism în zona stațiunii Mamaia. La fața locului, s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Pe acelaşi subiect

Salvatorii ajunși la fața locului au constatat că în accident au fost implicate cinci persoane. Patru dintre acestea au fost transportate la Spitalul Județean Constanța, două fiind inconștiente, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani", a transmis Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.

Din păcate, unul dintre cei doi tineri aflaţi în stare critică - băiatul de 25 de ani, s-a stins la spital.

Şoferul era băut

Conform poliţiştilor constănţeni, şoferul maşinii implicate în accident se urcase băut la volan.

"La data de 10 martie a.c., în jurul orei 23:57, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, ar fi avut loc un accident rutier. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, care circula dinspre strada Unirii către stațiunea Mamaia, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat. În urma accidentului rutier, patru persoane, cu vârste cuprinse între 9 și 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu vătămări corporale grave, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, a fost declarat decesul la spital pentru una dintre victime, fiind vorba despe un tânăr de 21 de ani. Conducătorul auto, de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor producerii accidentului rutier", a transmis IPJ Constanţa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ce decizie credeţi că va lua CCR în cazul lui Călin Georgescu?
Observator » Evenimente » Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei luptă să trăiască, după un accident înfiorător