Medicii de familie din Galaţi îşi strigă nemulţumirile în stradă. Veniturile lor s-ar putea micşora cu 40%, de la 1 februarie
Continuă seria protestelor, iar de aceast dată în sistemul medical. Nemulţumiţi de măsurile luate de guvernanţi şi de reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicii de familie din Galaţi au ieşit în faţa prefecturii din oraş pentru a se face auziţi. Asta după ce veniturile lor s-ar putea micşora cu 40 de procente începând de la 1 februarie.
Cu pancarte în mâini, paşnici, dar nemulţumiţi. Aşa au ieşit în stradă 60 de cadre medicale, asistente şi medici de familie, din Galaţi.
Dumitru Mărăşescu: Faptul că am ieşit în stradă este pentru a atrage atenţia autorităţilor că existăm, că existăm că sistemul de sănătate este subfinanţat.
Lider Confederație medici familie Galați: Am aflat că veniturile noastre scad undeva la 40%, în condiţiile în care costurile traiului de zii cu zi, au crescut foarte mult.
O scădere pe care guvernanții au promis iniţial că nu o vor face, cel puţin până în vara acestui an.
Dumitru Mărăşescu: Deci nu avem nimic scris negru pe alb, toate sunt numai promisiuni. Iar dacă se vor ţine de promisiune şi acest contract va fi doar până la 1 iulie, noi ce vom face de la 1 iulie?
Pacienţii se tem că vor rămâne în voia sorţii
Lider Confederație medici familie Galați: Dacă nu ce s-a hotărât la nivel naţional este închiderea cabinetelor, pentru a conştientiza factoeii de decizie în ultimul ceas al importanţei noastre.
Medic: Ar fi trist, ar fi foarte trist. Pe de-o parte pentru că noi ne-am închide cabinetele şi munca noastră de-o viaţă, iar totul s-ar duce pe apa sâmbetei. Probabil că mulţi dintre noi se vor reorienta profesional.
Nu doar agajaţii din sistemul medical au vrut să se facă auziţi, ci şi pacienţii lor, care se tem că vor rămâne în voia sorţii.
Pacient: Să susţin medicii de familie, pentru a-şi desfăşura în bune condiţiii actul medical. Avem nevoie de aceşti oameni.
Protestul medicilor de familie din Galaţi, vine după seria celor de săptămâna trecută, când şi în alte județe ale ţării, angajaţii din sistemul medical au ieşit în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰