Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel: "Poporul român este îndoliat și întristat. Să arătăm semne de speranță"

De Crăciun, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a transmits un mesaj tuturor românilor. "Să arătăm semne de speranță, de pace și bucurie", îndeamnă Preafericirea Sa.

de Veronica Micu

la 21.12.2020 , 19:51

Mesajul Patriarhului de Crăciun: Poporul român este îndoliat și întristat. Să arătăm semne de speranță, de pace și bucurie - Basilica.ro/Mircea Florescu
  • Patriarhul Daniel vorbește despre pandemie și despre faptul că omenirea traversează o perioadă grea.
  • Preafericirea Sa spune că este nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească.

În mesajul de Crăciun, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel reamintește că „omenirea confruntată cu noul coronavirus, traversează o perioadă grea privind viața și sănătatea oamenilor”, fapt pentru care este nevoie de „multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească”.

Părintele Patriarh Daniel subliniază, potrivit basilica.ro, că „lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru prin cuvânt și faptă, semne de speranță, de pace și bucurie”.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redăm mai jos, integral, mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului și Anului Nou 2021:

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii smerite și darnice a lui Dumnezeu pentru lume, este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, care S-a smerit pe Sine făcându-se Om muritor pentru a-l ridica pe om din păcat și moarte dăruindu-i viață și slavă veșnică.

Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru prin cuvânt și faptă, semne de speranță, de pace și bucurie.

În contextul pandemiei de astăzi, omenirea confruntată cu noul coronavirus, traversează o perioadă grea privind viața și sănătatea oamenilor. Și poporul român este îndoliat și întristat, deoarece mulți români au decedat, iar alții au suferit în izolare până când s-au vindecat de această boală.

Prin urmare este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. De asemenea, să-i pomenim în rugăciunile noastre și pe toți românii care se află printre străini, în jurul granițelor noastre, în diaspora română ca să păstrăm cu multă iubire frățească unitatea de credință și de neam.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2021 și Botezului Domnului vă adresăm tuturor părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună dimpreună cu salutarea tradițională: La mulți ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel: "Poporul român este îndoliat și întristat. Să arătăm semne de speranță"