Militar înjunghiat în plină stradă, la Huși. Rănit și plin de sânge, a reușit să ajungă acasă, la soție
Un militar în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiat, seara trecută, pe o stradă din Huși. Bărbatul a reușit să ajungă acasă, la soția sa, care a cerut imediat ajutor la 112. Atacul ar fi avut loc în urma unui conflict spontan.
Medicii de pe ambulanță l-au găsit pe militar conștient și coerent, având "o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng în zona retroclaviculară".
"S.A.J. Vaslui a intervenit în localitatea Huși pentru un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a fost înjunghiat pe stradă de un necunoscut. Echipajul l-a găsit la domiciliu, conștient și coerent, dar cu o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng, în zona retroclaviculară. După acordarea primului ajutor, aceasta a fost transportat la Spitalul Huși", a transmis, aseară, S.A.J Vaslui.
Ulterior, militarul a fost transferat în șoc hemoragic la Spitalul Sf. Spiridon din Iași.
Un băiat de 19 ani, propuse pentru arestare după atac
- Orbit de furie, un tânăr de 20 de ani din Bihor şi-a înjunghiat iubita, care refuza să întreţină relaţii...
- Un tată a trei copii, înjunghiat pe o stradă din Marea Britanie: "Avem inimile sfâşiate după moartea sa"
- Trei adolescenţi de 14 ani, arestaţi pentru uciderea unui băiat cu autism. Tânărul de 13 ani a fost ademenit şi...
Potrivit polițiștilor vasluieni, militarul de 43 de ani a fost înjunghiat în zona străzii 1 decembrie din Huși. În urma verificărilor, oamenii legii au săltat doi indivizi cu vârste de 38 și 19 ani. Ultimul dintre ei este propus pentru arestare preventivă.
"Ieri seară, 8 octombrie 2021, la ora 20.15, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie in vârstă de 50 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași seară, soțul său, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost înjunghiat în zona gâtului de către autori necunoscuți. Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal Huși și ulterior transferată la o unitate medicală din mun. Iași, în stare stabilă. Agresiunea s-ar fi produs în municipiul Huși, în zona străzii 1 decembrie. La fața locului a fost deplasată o echipă complexă de cercetare pentru a stabili împrejurările în care s-a produs fapta sesizată și dispunerea măsurilor legale.
Au fost identificate și conduse la sediul Poliției Municipiului Huși 2 persoane, bărbați în vârstă de 38 și 19 ani, ambii din Huși, pentru efectuarea de cercetări. În cauză, sunt efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe", informează IPJ Vaslui.
Militarul, înjunghiat în urma unui conflict spontan
Potrivit unor surse, miliatrul ar fi fost înjunghiat în urma unui conflict spontan, după ce s-ar fi luat la ceartă cu alte două persoane. Toți trei ar f fost sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, bărbatul de 43 de ani a fost înjunghiat în zona gâtului. Rănit și plin de sânge, militarul a reușit să ajungă până acasă, acolo unde soția a cerut ajutorul la 112.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Clara Mihociu -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰