Antena Meniu Search
x

Video Momentul în care un carusel din Craiova se rupe, rănind doi copii. Mama susţine că administratorul a lăsat-o să se urce "pentru 10 lei în plus"

Au apărut primele imagini cu momentul în care un carusel, în care se afla o mamă cu cei doi copii ai ei, se rupe, într-un parc din Craiova. Cei trei au căzut de la aproximativ un metru înălţime, iar mama se apără spunând că administratorul a fost cel care i-a permis accesul, "pentru 10 lei în plus".

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 10.08.2021, 14:56

Vezi și

Doi copii, cu vârste de 1 şi 3 ani, au căzut din machetele unui carusel, de la aproximativ un metru înălţime, ei urcându-se împreună cu mama lor, deşi accesul adulţilor nu este permis. Copiii au fost duşi la spital, dar nu au rămas internaţi.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere în Parcul Tineretului din Craiova, obţinute de reporterul Observator Cristina Oprea, se vede cum mama şi cei doi copii s-au urcat într-o figurină cu Mickey Mouse, care ulterior s-a rupt.

Cei doi copii, cât şi mama acestora s-au îmbarcat într-una din machetele caruselului, copiii ocupând locurile din faţă, iar femeia locul din stânga spate. La a doua rotaţie a caruselului ar fi cedat un braţ de echilibru al machetei care s-a înclinat spre exterior, provocând căderea copiilor.

"Se încearcă muşamalizarea cazului"

Pe acelaşi subiect

După incident, IPJ Dolj a transmis că în urma audierilor, administratorul caruselului a susţinut că a avertizat-o pe femeie să nu se urce în carusel. "La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din Craiova, în timp ce se afla pe Aleea Stejarul dintr-un parc din localitate, ar fi solicitat unui bărbat de 75 de ani, din Craiova, administrator al unei întreprinderi familiale să folosească echipamentul caruselului ce are ca scop activităţii recreative şi distractive. Administratorul i-ar fi adus la cunoştinţă femeii faptul că, în conformitate cu instrucţiunile echipamentului de agrement, greutatea maximă admisă de machetă este de 40 de kilograme, iar accesul copiilor sub vârsta de trei ani este interzis”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Femeia de 35 de ani are însă o altă versiune şi spune că administratorul a fost cel care i-a spus că se poate urca în carusel, "pentru 10 lei în plus", ca să aibă grijă de copilul de 1 an, care nu avea voie să se dea singur. Mai mult, femeia a declarat conform Adevărul.ro că administratorul caruselului minte, mai ales că putea să nu pornească aparatul dacă nu era de acord. 

"Acum, aruncă vina pe noi. Ireal. Dacă domnul administrator nu a fost de acord, de ce a pornit aparatul? Putea să mă ia de mână şi să mă dea jos, dacă mă împotriveam putea sa cheme poliţia. Lucrurile nu au stat deloc aşa. E clar ca aceste aparate pun in pericol viaţa copiilor noştri, iar acum se încearcă muşamalizarea cazului", a spus mama celor doi copii, pentru Adevărul.ro.

"Când a văzut caruselul, fetiţa a cerut să se plimbe. A vrut să se dea şi frăţiorul mai mic.  Eu i-am spus că nu se poate, că nu are voie, dar administratorul a venit la mine şi mi-a zis că pot să urc eu cu copiii, că nu e nicio problemă, figurinele respective ţin o greutate de 200 de kilograme. Vreau sa evidențiez faptul că regulile specificate nu mi-au fost comunicate, nici privitor la vârsta minimă admisă și nici a greutății eronate de 40 kg, pe care ei o afirmă. Pentru 10 lei in plus, am fost rugată, pentru siguranţa copiilor, să mă urc cu aceștia în carusel", a povestit femeia, conform Gds.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Momentul în care un carusel din Craiova se rupe, rănind doi copii. Mama susţine că administratorul a lăsat-o să se urce "pentru 10 lei în plus"