Video Momentul în care un şofer băut este urmărit de poliţişti în Capitală. A lovit un agent, dar a fost lăsat liber
Un tânăr băut a creat haos cu maşina pe străzile din Bucureşti. A gonit cu poliţiştii pe urme, în încercarea de a scăpa de răspundere. A fugit de un filtru rutier, a lovit un poliţist şi s-a liniştit doar sub ameninţarea armelor. Urmărirea a fost filmată cu o cameră de bord. După ce şi-a revenit din beţie, tânărul de 20 de ani a fost lăsat să plece.
Şoferul a trecut cu viteză prin filtrul poliţiei fără să ţină cont că poate lovi pe cineva. Era aproape ora trei dimineaţa. A tăiat o curbă şi a ajuns pe contrasens, doar norocul a făcut ca nimeni să nu vină din partea opusă. Un alt echipaj i-a ieşit în cale. Individul a vrut să facă încă o manevră, însă a fost oprit la timp.
"În timpul intervenţiei, conducătorul auto a încercat din nou să se sustragă, împrejurări în care a acroşat un polițist în vârstă de 38 de ani. Poliţistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale suplimentare", a declarat Crina Eșanu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.
Şoferul fugar s-a oprit doar când a fost ameninţat cu arma. Le-a spus agenţilor că are 20 de ani şi că a fugit pentru că băuse mai multe pahare cu alcool înainte de a se urca la volan.
După o noapte întreagă de audieri la sediul Brigăzii Rutiere, bărbatul a fost lăsat să plece acasă, nu înainte de a i se deschide dosar penal. Polițiștii așteaptă acum rezultatele de la medicina legală pentru a stabili cât alcool consumase șoferul. În funcție de aceste rezultate, procurorul ar putea dispune și alte măsuri.
Şoferul prins sâmbătă noapte în Bucureşti este doar unul dintre cei mulţi care fug de răspunderea penală. Poliţiştii se confruntă cu minimum trei cazuri similare în fiecare zi. În cazul accidentelor rutiere, de exemplu, fugarii nu sunt speriaţi nici măcar de pedepsele uriaşe - până la 7 ani după gratii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
