Motivul pentru care turista muşcată de şarpe în Argeş a avut nevoie de transfer la Bucureşti
O turistă de 37 de ani, din Ungaria, a fost muşcată de şarpe, luni dimineaţa, într-o localitate din judeţul Argeş.
O turistă de 37 de ani, din Ungaria, a fost muşcată de şarpe, luni dimineaţa, într-o localitate din judeţul Argeş.
În mod normal, femeia, despre care se presupune că a fost muşcată de o viperă, ar fi trebuit transportată şi îngrijită la cel mai apropiat spital de urgenţă.
Spitalul din Curtea de Argeş avea trei doze de ser antiviperin, toate expirate
Însă, întregul incident scoate la iveală, încă o dată, problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate din România.
Autorităţile locale au ajuns la concluzia că nu există nicio doză utilizabilă de ser antiviperin în întreg judeţul Argeş, astfel că pacienta ar nevoie să fie transportată la un spital din Bucureşti.
Astfel, s-a pierdut timp preţios care ar putea fi vital pentru salvarea victimei.
Pentru că spitalul din Curtea de Argeş mai avea doar trei doze de ser antiviperin, toate expirate, iar pentru cele noi comandate se aşteaptă de foarte mult timp.
Victima a fost preluată de un elicopter SMURD pe stadionul de fotbal din Curtea de Argeş şi transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Femeia a colaborat greu cu medicii, pentru că nu cunoaşte nici măcar limba engleză, dar le-a transmis acestora că refuză să dea declaraţii sau să fie făcute publice date concrete despre caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰