13 dintre cei 17 muncitori fugiți din carantină, din Germania, au fost prinși la intrarea în România
Au fugit de carantina din Germania şi au dat peste cea din România. 13 dintre cei 17 muncitori care au plecat din cel mai mare focar de coronavirus al Europei au fost identificaţi la frontieră în timp ce încercau să intre în ţară şi au fost deja plasaţi în izolare. Cei care au rămas în Germania sunt păziţi acum pentru a nu mai părăsi carantina. Oficialii germani le-au cerut să rămână în ţară pentru că vor avea cele mai bune îngrijiri.
- Muncitorii vor fi obligați să stea în izolare în România.
- Sute de muncitori români s-ar fi infectat cu noul coronavirus la un abator din Germania.
Românii fugiţi sămbătă din Germania au fost prinşi azi de poliţiştii de frontieră, în momentul în care încercau să intre în România. Iar de carantină tot nu au scăpat. Ca să se asigure că nu mai fug şi alţii, 300 de poliţişti au fost mobilizaţi în regiunea în care stau angajaţii abatorului Tonnies.
Alex Israte, român angajat la abatorul din Germania: Am ajuns să stăm cu gardul şi cu poliţie cu câini, la gard.
Premierul landului le cere românilor să nu mai plece din carantină şi îi asigură că vor avea parte de cele mai bune îngrijiri în Germania. Deocamdată, oamenii se plâng că stau în condiţii greu de imaginat şi nu pot respecta cele mai elementare reguli de igienă.
Sorin, român angajat la abatorul din Germania: Exact ca la puşcărie, cu paturi de fier, mizerie infectă, gândaci. Am dat 100 de euro numai pe produse de igienă.
Focarul de la concernul Tonnies, cel mai mare din Europa la acest moment, este o palmă grea pentru Germania - până acum model pentru modul în care a gestionat epidemia de coronavirus.
Rata de reproducere a temutului virus se aproapie acum de 3, ceea ce înseamnă că o singură persoană infectată poate îmbolnăvi alte trei, iar la această situaţia a contribuit din plin focarul de la abatoarele Tonnies.
Ministrul german al Muncii îi acuză pe reprezentanţii concernului că au luat ostatică o întreagă regiune şi îi avertizează că vor fi traşi la răspundere.
Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westphalia: Ne aşteptăm ca reprezentanţii companiei să îşi facă treaba, atât la nivel umanitar, cât şi oferind clarificări pentru cele întâmplate. Vom ancheta dacă au fost încălcate reguli, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea, siguranţa şi protecţia angajaţilor.
Oana Krichbaum, președinta Asociației Românilor din Pforzheim: Ce mă miră e că nu au învăţat din ce au văzut că se întâmplă în altă parte.
Oficialii germani spun acum că firma ar putea fi obligată să plătească compensaţii celor afectaţi. Clemens Tonnies, miliardarul care deţine o parte din concern şi este şi preşedinte al clubului de fotbal Schalke 04, şi-a cerut scuze public şi recunoaşte că sunt singurii responsabili pentru situaţia creată. Germanii nu se lasă însă convinşi. Mai multe organizaţii au cerut boicotarea produselor Tonnies.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰