Video Muzeul Silverstone, locul de unde s-a dat ora exactă în Formula 1. Observator a filmat în premieră cele mai spectaculoase mașini expuse în Anglia
O maşină de peste 100 de ani, costumele marilor campioni și zeci de monoposturi care au rămas în istoria curselor de mare viteză. Sunt câteva dintre atracțiile muzeului de la Silverstone, locul de unde s-a dat ora exactă în Formula 1. O echipă Observator a filmat în premieră cele mai spectaculoase mașini expuse în Marea Britanie.
Aproape 8 decenii de istorie s-au scris la Silverstone. La începutul anilor 40, aici se construiau piste pentru avioanele britanice de război. Zece ani mai târziu, pe locul pistelor avea loc primul Campionat Mondial de Formula 1. Tot ce s-a întâmplat de atunci puteți vedea în muzeul dedicat circuitului de la Silverstone.
Cândva un hangar folosit pentru avioane în al Doilea Razboi Mondial, astăzi unul dintre cele mai fascinante muzee ale lumii. Sunt 4.000 de metri pătraţi în care puteti sa admiraţi monoposturile care au facut istorie în Formula 1. Sau, de ce nu, să experimentati senzaţii tari într-un simulator de curse.
Prinţul Harry, primul vizitator
Primul vizitator care a călcat pragul muzeului, în 2020, a fost Prințul Harry. N-a venit cu un șofer obișnuit. "Lewis Hamilton l-a condus pe Prinţul Harry la muzeu şi împreună au deschis muzeul. Deci a fost o deschidere regală. Chiar şi Tom Cruise a venit în vizită şi i-am arătat muzeul", povesteşte Rob Jaina, Head of Silverstone F1 Marshalls.
Cea mai veche mașină expusă în muzeu are 102 ani, încă funcționează și atinge 160 de kilometri pe oră. O viteză amețitoare pentru începuturile automobilismului. "Avem lucruri pe care nu le puteţi vedea nicăieri altundeva. Costumul pe care Lewis Hamilton l-a folosit aici când a câştigat British Grand Prix în 2020, când a trecut linia de sosire cu numai 3 roţi, dacă vă amintiţi acea cursă", a declarat Rob Jaina, Head of Silverstone F1 Marshalls.
Atracţiile Muzeului Silverstone
Pe lângă trofeele cucerite de campionii bărbați, găsim și numele unei femei, care depășea prejudecăți în anul 60 și concura pe circuitul de la Silverstone. Dacă ajungeți în august la Silverstone, veți găsi o colecție impresionantă dedicată legendarului Senna. Considerat unul dintre cei mai mari piloți de curse din istorie, a câștigat de trei ori titlul de campion Mondial. Viața lui s-a sfârștit tragic la 34 de ani, într-un accident teribil pe circuitul de la Imola, în Italia.
"Vom avea peste 70 de maşini pe care Ayrton Senna le-a folosit fie pe circuit, fie pe şosea. Vom avea de asemenea o parte din recuzita lui, căşti şi costume", spune Rob Jaina, Head of Silverstone F1 Marshalls.
Un bilet de intrare la muzeul din Silverstone pornește de la 22 de lire sterline. Aventura continuă la Antena 1, unde vedeți toate cursele de Formula 1 ale sezonului 2024.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰