Video "Ne-a rupt sufletul copilul ăsta". Costi, unul dintre cei patru români morţi în Germania, urma să facă nunta
Două cupluri de tineri români la început de viaţă, cu planuri de nuntă, au pierit într-un accident cumplit întâmplat pe o şosea din Germania. Nimeni nu ştie cum maşina în care se aflau cei patru a ajuns într-o pădure, după ce s-a rostogolit de mai multe ori. Poliţiştii cred că şoferul de 32 de ani a adormit la volan sau a încercat să evite un animal sălbatic. Acasă, la Buzău, durerea este cu atât mai mare cu cât familiile nu pot să-şi îngroape morţii din cauza costurilor mari de repatriere.
"Acum două, trei luni, ultima lui poză. E la volanul mașinii cu care a făcut. Da", povesteşte fratele lui Costi.
O maşină cu volan pe dreapta cumpărată recent, s-a transformat în sicriu pentru Costi, soţia lui, Ionela, dar şi pentru verişorul femeii şi soţia sa. Toţi aveau între 30 şi 32 de ani. Cei patru români mergeau într-un sat din landul Hessa, unde găsiseră de muncă. Raportul poliţiei germane arată că, pe un drum plin de serpentine, maşina a ieşit brusc de pe şosea şi a derapat 30 de metri în pădure, unde s-a izbit de un şir de copaci.
Durere pentru familiile celor patru români morţi
"Mi-au spus că ar fi probabilitatea că a adormit la volan sau un animal sălbatic i-a ieșit în cale iar el a tras de volan. Şofer foarte bun, nu avea mania vitezei", a declarat Ionuț Nedelea - fratele lui Costi.
Mașina a rămas blocată între arbori, răsturnată pe o parte, aşa că salvatorii au fost nevoiţi să taie plafonul ca să scoată victimele. Niciuna nu mai era însă în viaţă.
"Ne-a rupt sufletul copilul ăsta. Ne-a rupt sufletul, nu numai mie. Şi mamei, fratelui, uită-l. Un om cu o inima dacă îi spuneai dă-mi tricoul ăla de pe tine se dezbracă şi ti-l dădea. Trebuia să mă îngroape el pe mine, nu eu pe el", spune Dumitru Nedelea, tatăl lui Costi.
Costi şi soţia lui, Ionela, plănuiau să facă nunta de Paşte, anul viitor. Plecat de la 18 ani în Anglia, tânărul a ajuns să fie managerul unei firme de utilaje agricole. În Germania făcea livrări şi voia să-şi ia permisul şi de şofer de TIR. Familiile se chinuie acum cu formalităţile de repatriere.
"Ni s-a spus din Germania de la morgă că, cu cât stă mai mult acolo, cu cât sunt ținuți mai mult acolo, cu atât costurile sunt foarte mari. S-a estimat la cinci, șase mii de euro numai repatriere, plus taxele pe care le vor nemții", a declarat Ionuț Nedelea - fratele lui Costi.
"Să mi-l aducă acasă, să îl îngropăm creștinește. Atâta vreau, să îmi văd băiatul acasă, să mi-l îngrop și să pot să mă duc la el acolo, să-i aprind o lumânare. Atât vreau, altceva nu vreau", a mai spus Dumitru Nedelea, tatăl lui Costi.
Pentru pompierii chemaţi la accident, intervenţia a fost atât de traumatizantă încât au avut nevoie de ajutorul psihologilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰